marți, 10 noiembrie 2009

Despre drepturile femeii

Drepturile omului şi drepturile femeii...


Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu siguranţă şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea occidentală şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.

1) Violenţa împotriva femeilor, o chestiune ce ţine de viaţa particulară?

Prima problemă gravă este diferenţierea omniprezentă dintre sfera publică şi cea privată. În mod tradiţional, femeia este destinată sferei private, în timp ce bărbatul ocupă sfera publică. Protecţia sferei private este unul din elementele însemnate ancorate în drepturile omului. Acest element deosebit de important a fost introdus pentru a limita puterea şi influenţa statului, totuşi multe state se deservesc de acesta pentru a considera actele de încălcare a drepturilor omului o problemă privată, în care statul nu poate şi nu doreşte să se amestece. Violenţa asupra femeilor are loc în cea mai mare parte în sfera privată

2) Femeile agresate de persoane particulare...

Cea dea doua problemă vizează protejarea individului în faţa intervenţiilor directe ale puterii statale, un alt element central al drepturilor omului. Factori precum protecţia persoanelor private sau a organizaţiilor neguvernamentale nu au fost prevăzuţi de la început. O particularitate este faptul că drepturile femeii nu sunt lezate în mod direct de către stat, ci de persoane particulare, care acţionează bazându-se pe faptul că faptele lor vor rămâne nepedepsite de autoritatea statală. Astfel de încălcări ale drepturilor femeii sunt tolerate deseori de către stat.

3) Acte specifice de încălcare a drepturilor omului şi ale femeii...

Cea de-a treia problemă este faptul că drepturile omului ancorate în declaraţiile de până acum nu menţionau în mod specific cum pot fi încălcate drepturile femeii. Se presupunea astfel că actele care lezau drepturile bărbatului sunt aceleaşi şi pentru femei, acest lucru privind de fapt probleme precum hărţuirea lor de către stat din pricina concepţiilor lor politice, a rasei sau a religiei lor. Aceste probleme au intrat şi în vizorul organizaţiilor naţionale şi internaţionale. Există însă şi acte de încălcare a drepturilor omului specifice pentru femei, de exemplu atunci când apartenenţa la sexul femeiesc duce la o înrăutăţire a situaţiei lor - viol, tortură sexuală în închisori şi lagăre de refugiaţi. În plus, mai există şi alte puncte în care drepturile femeii sunt încălcate, ca de ex. avortarea fetuşilor de sex feminin sau violenţa în căsnicie.

4) Problema tradiţiilor culturale...

Cea de-a patra problemă este reprezentată de tradiţia veche de multe secole şi prezentă în multe ţări ale lumii de încălcare a drepturilor femeii. În momentul în care statele încearcă la nivel internaţional să pună capăt acestor tradiţii, ele se lovesc deseori de rezistenţa populaţiei. Aceste tradiţii nu pot fi combătute decât prin introducerea unor măsuri de durată care să vizeze toate sferele vieţii umane. Multe guverne ne-occidentale au atras atenţia asupra faptului că drepturile omului au trăsături pur occidentale şi nu pot fi transferate în culturile lor. Astfel, "egalitatea" dintre femeie şi bărbat nu ar fi compatibilă cu multe dintre aceste culturi. Unele state ne-occidentale pledează pentru o aşa numită "echivalare" la adoptarea diferenţelor fundamentare. Aceste argumente sunt deseori tolerate şi adesea preluate prin perspectiva "toleranţei" de reprezentanţii şi organizaţiile occidentale. Totuşi trebui să avem în vedere că astfel de argumente sunt folosite de cele mai multe ori pentru a justifica încălcări de proporţii ale drepturilor omului, care nu sunt expresia unor obiceiuri ci consecinţele acţiunilor unor sisteme statale represive (de ex. în Algeria sau Afganistan). Deseori, acele identităţi şi tradiţii folosite drept scut sunt construite în mod artificial, pentru a deturna atenţia de la inechităţile socio-economice şi de la raporturile asimetrice de putere.

Neglijarea drepturilor femeii...

Problemele enumerate mai sus sunt strâns interconectate, fiind motivul pentru care, până la începutul anilor 90, actele de încălcare a drepturilor femeii nu au fost recunoscute ca atare. Acestea erau tratate în cadrul Naţiunilor Unite în comitete separate, structural izolate şi insuficient susţinute financiar sau erau privite ca parte a unor probleme din sfera mai largă socio-economică. Nici organizaţiile influente pentru apărarea drepturilor omului precum amnesty international sau Human Rights Watch nu au dedicat problemelor specifice femeilor decât foarte puţină atenţie, dată fiind orientarea lor exclusivă asupra drepturilor civile şi politice ale omului.
Astfel, abuzurile sexuale comise pe timpul conflictelor armate sau în războaie au fost deprivate de statutul de încălcări ale drepturilor omului. Ele au fost coborâte la rangul de "probleme ce ţin de sfera privată" sau de "evenimente extraordinare" — autorii acestor delicte nu acţionau în calitatea lor oficială, ci ca persoane particulare, fapt care cădea sub incidenţa exlusivă a tribunalelor naţionale.

Critica adusă de femei drepturilor omului...

Apărătorii drepturilor omului şi ale femeii au criticat încă de la sfârşitul anilor 80 conţinuturile declarate ale drepturilor omului şi cer ca acestea să fie completate cu prevederi care să vizeze interesele femeii. Ei cer ca în primul rând să fie introduse articole care să interzică discriminarea femeilor. Doar astfel femeile vor dobândi o poziţie egală cu cea a bărbaţilor, cu aceleaşi drepturi şi posibilităţi. Pentru că atâta vreme cât drepturile femeii nu vor fi specificate în convenţiile internaţionale, multe state nu vor condamna actele care le lezează.
Multe adepte ale feminismului încearcă să se folosească de standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului în favoarea femeilor, extinzând reglementările concrete asupra actelor de încălcare a drepturilor femeii. Astfel, prostituţia forţată ar putea fi încadrată la capitolul "sclavie", iar violenţa casnică şi violul la capitolul "tortură". Altele încearcă să desfiinţeze limitările "responsabilităţii popoarelor". Atâta vreme cât răufăcătorii de sex masculin se vor putea baza pe toleranţa organelor statale, statul se va face răspunzător, în calitatea sa de autoritate legislativă care trebuie să protejeze viaţa şi integritatea corporală a tuturor cetăţenilor săi, de dimensiunile violenţei de natură sexuală. Mai mult, un număr mare de feministe critică faptul că drepturile civile şi politice clasice au o poziţie mai privilegiată decât cele sociale şi economice, ele pledând pentru o echilibrare a acestora. Pentru că, având în vedere adânca înrădăcinare a tradiţiei subordonării sociale a femeilor, aceste drepturi socio-economice sunt extrem de importante pentru femei.
Cele mai multe feministe recunosc în principiu paradigma drepturilor omului. Ele postulează demnitatea şi integritatea individului şi autonomia şi autodeterminarea acestuia. Doar când aceste idei vor fi consolidate prin elaborarea unor legi corespunzătoare statele vor putea garanta că nimeni nu va putea dispune după bunul său plac de viaţa şi corpul femeilor. Caracterul universal al drepturilor femeii ca drepturi ale omului mai trebuie consolidat în permanenţă şi în faţa argumentelor relativiste ale statelor islamiste, de exemplu.

Articol preluat de pe site-ul http://www.dadalos.org