luni, 4 aprilie 2011

Coacazul - aliment, medicament, afacere


Coacăzul este un arbust originar din Tibet (Asia) şi extins în flora spontană şi cultivată din Europa de aproximativ 400 de ani. A fost plantat, mai întâi, în Olanda, Danemarca, Suedia şi nordul Germaniei, unde creşte spontan prin păduri, mai frecvent în zonele colinare, cu peste 600 mm precipitaţii anuale, având şi o mare rezistenţă la ger. În stare sălbatică, preferă zonele temperate mai umede şi răcoroase, ferite de vânturi puternice.
În jurul anului 1630, planta a fost dusă pe continentul american. În prezent, 98% din suprafaţa cultivată este concentrată în Europa, unde se produc anual 330.000 de tone fructe de coacăz, mai ales în Germania, Anglia. Norvegia şi Austria.
n România, cultura coacăzului a fost iniţiată pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în primul rând în Transilvania. În prezent se cultivă pe suprafeţe mai mari în zonele submontane şi colinare din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. Se află în culturi intensive, dar apare şi sporadic în flora spontană prin păduri, poieni, zăvoaie, tufărişuri şi mlaştini din zonele mai reci şi mai umede ale Moldovei şi Transilvaniei.
Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care există genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.
Coacazul este pretuit in gradinile de langa casa in primul rand pentru ca rodeste timpuriu si regulat, pentru ca nu are pretentii la spatii extinse, putand fi plantat in orice coltisor din gradina, precum si pentru diversele moduri de preparare. În grădinile familiale se cultivă, cu succes, în spaţii însorite sau uşor umbrite, pe marginea aleilor, în apropierea gardurilor sau ca plantă intercalată printre pomii fructiferi existenţi.
Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care există genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.

Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.
Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.
Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie.
Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor.
În scopuri medicinale se recoltează atât fructele, cât şi frunzele, imediat după coacerea deplină a fructelor, pentru a grăbi diferenţierea mugurilor de rod din anul următor. Primăvara devreme se pot recolta mugurii de coacăz, iar după prelucrarea fructelor mature se reţin seminţele.

Frunzele şi mugurii se usucă în strat subţire, la umbră, în încăperi bine aerisite. Întrucât arbustul nu are spini, fructele se pot recolta cu uşurinţă, atât manual, cât şi mecanizat. Un muncitor poate recolta manual 40-60 kg fructe pe zi. Un hectar de cultură intensivă asigură o producţie de 4-5 tone fructe care se valorifică pe piaţa externă la 1,5 euro/kg.
Se poate aprecia eficienţa deosebită a culturii care ar putea să aducă venituri până la 200 milioane ROL / hectar (6.000 euro).
Eficienţa economică a culturii de coacăz rezultă din modul uşor de înmulţire (butaşi verzi, marcotaj, despăriţire de tufe şi altoire), precum şi prin soiurile noi create, cu mare productivitate şi cu însuşiri calitative deosebite (Consort, Negre Mari, Baldwin, Black Down, Cotswold Cross, Road Krop, Tinker).
După recoltare, fructele se pot păstra timp de 8-10 zile în încăperi răcoroase şi aprox. 30-35 zile în depozite frigorifere la 00C şi umiditate relativă a aerului de 90%. Pentru prepararea ceaiurilor, fructele se usucă imediat, întrucât pot putrezi uşor.
Fructele de coacăz negru sunt considerate printre cele mai bogate în vitamina C (150-200 mg la 100 grame fructe), de 3 ori mai mult decât portocalele. În plus, vitamina C din fructe este foarte stabilă atât la şoc termic, cât şi la oxidare, datorită complexului de substanţe organice care inhibă procesele oxidative. Garnitura enzimatică este completată cu provitamina A, complexul B (B1, B2, B6) şi vitamina PP. Datorită conţinutului ridicat în antociani este asigurat rolul exercitat de vitamina P.
În afară de vitamine, există carotenoizi, antocianine, flavonoizi, acizi organici (2,5-3,5% între care predomină acidul citric şi acidul malic). Analizele au scos în evidenţă prezenţa unei cantităţi mari de zaharuri (10-14%) care dau dulceaţa fructelor, apoi proteine (0,9%), pectine, taninuri şi un ulei esenţial de culoare verde (până la 0,2%), format din hidrocarburi terpenice.
Merită să fie menţionată bogăţia fructelor în săruri minerale cu potasiu (870 mg), calciu (60 mg), magneziu (17 mg), fier, sodiu, fosfor, zinc şi alte microelemente.
Aportul caloric de 56 kcal la 100 g fructe întregeşte valoarea terapeutică şi nutritivă a fructelor.
Frunzele conţin vitamina C, rutozizi, taninuri, ulei esenţial şi săruri de potasiu. Seminţele de coacăz conţin acid gama-linoleic, un acid gras de mare valoare nutritivă.
Atât fructele, cât şi frunzele şi mugurii au fost mult apreciate, încă din vremuri îndepărtate pentru virtuţile lor medicinale. Sunt consemnate menţionările lui Peter Forestus care, în urmă cu 4 secole (1614), a utilizat frunzele de coacăz contra calculilor renali şi a retenţiei urinare.
Lista proprietăţilor terapeutice ale fructelor de coacăz a fost prezentată în secolul al XVIII-lea de abatele Bailley de Montaran din Mănăstirea Dijon, care sublinia minunatele sale virtuţi tonice, generale şi nervoase, considerând coacăzul drept un elixir al tinereţii, cu efecte de favorizare a virilităţii masculine şi de tinereţe prelungită cu o viaţă sănătoasă.
Treptat au fost constatate şi alte virtuţi medicinale. În mod deosebit, fructele au proprietăţi diuretice, depurative, pectorale, sudorifice, stomahice, antidiareice, anticolitice, astringente, hipotensive, antireumatice, antigutoase, antiinflamatoare, vermifuge, antiscorbutice, antihemoragice, antiinfecţioase, cicatrizante, vitaminizante, energizante, aperitive şi răcoritoare.
Frunzele au o mare capacitate diuretică, au acţiune antireumatică şi efecte uricozurice, favorizând eliminarea purinelor şi a acidului uric.
Experimentările îndelungate au demonstrat efectele multiple ale fructelor, frunzelor şi mugurilor de coacăz negru în prevenirea şi combaterea unei mare diversităţi de afecţiuni maladive:
- boli cardiovasculare (previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare prin conţinutul ridicat în antocianozide şi vitamina C, măreşte rezistenţa capilarelor sanguine fragile, reduce hipertensiunea arterială, ateroscleroza cerebrală, arterita, trombogeita obliterantă, intensifică circulaţia periferică slabă cauzată de menopauză, curăţă sângele de toxine, deşeuri şi colesterol);
- boli respiratorii şi pulmonare (tuse seacă, gripă, angină, laringită, rinită alergică şi rinofaringită recidivantă, febră, astm bronşic, bronşite cronice, pneumonie, emfizem pulmonar, exces de expectoraţii, inhibă dezvoltarea unor bacterii şi a virusului gripei);
- boli renale (litiază renală, inflamaţii şi infecţii renale, nefrite, pielonefrite, hidropizie şi contribuie la scăderea excesului de uree şi de acid uric);
- afecţiuni reumatismale (combate reumatismul cronic degenerativ şi artritele reumatoide prin efectele antiinflamatorii, guta şi mai ales poliartrozele generalizate şi invalidante la mâini şi picioare deformate);
- afecţiuni digestive (boli hepatobiliare, hepatită, insuficienţă şi steatoză hepatică, icter, dispepsie, gastrită, gastroduodenită, ulcer duodenal, colite, diaree şi dizenterie prin proprietăţile astringente, combate paraziţii intestinali, facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului şi a splinei, stimulează pofta de mâncare);
- afecţiuni ale sistemului nervos (stres, migrene, surmenaj fizic şi intelectual, astenie psihică postgripală, oboseală generală).
Fructele de coacăz sunt bune pentru pecingine
Efecte clare se constată şi în alte boli ca: retinopatiile diabetice, creşterea acuităţii vizuale la aviatori, şoferi, scafandri şi la lucrătorii din subteran. De asemenea, măreşte rezistenţa organismului la infecţii apărute în gură şi gât (amigdalite, gingivite, hemoragii şi inflamaţii gingivale), alinând durerile acute, precum şi în alte boli infecţioase cum ar fi rujeola şi scarlatina. În plus, combate scorbutul la carenţa vitaminei C, favorizează creşterea oaselor la copii şi intensifică formarea hematiilor (globule roşii) la copiii anemici şi la bolnavii în convalescenţă.
În uz extern, eficienţa preparatelor din fructe negre de coacăz se constată în abcese, dermatoze, eczeme, loviri, pecingine, înţepături de insecte, având şi efecte antiinflamatoare sistemice, similare tratamentelor cu hormoni corticosteroizi în alergii cutanate.
Frunzele au efecte deosebite în artrite, gută, hidropizie, catar vezical, hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tuse convulsivă, migrene persistente, dureri de stomac şi în calmarea durerilor provocate la înţepăturile de albine şi alte insecte.
Mugurii de coacăz sunt eficienţi în tratamentele multor afecţiuni pentru care sunt utilizate alături de fructe şi frunze.
În uz intern, mugurii acţionează în stimularea secreţiei hormonilor antiinflamatori în prostatită şi adenom de prostată, în fibrom uterin, chisturi ovariene şi alte inflamaţii locale la nivelul mucoaselor pulmonare, renale şi digestive.
În uz extern, preparatele din muguri s-au dovedit utile în dermatoze, urticarie şi eczeme.
Sucul natural de coacăze, pur sau diluat cu apă, se consumă în doză zilnică de 200-500 ml, în 3-4 fracţionări, având efecte benefice contra inflamaţiilor digestive şi în stările febrile. Sucul obţinut din 400 fructe şi 4 frunze mari se bea în 3 reprize pentru proprietăţile detoxifiante, diuretice şi antireumatismale şi antigutoase.
În gargare făcute de mai multe ori pe zi se recomandă pentru tratarea amigdalelor inflamate şi în durerile de gât.
Crema de coacăze negre, obţinută prin macerarea timp de 4 luni a fructelor proaspete în straturi de zahăr, are efecte de stimulare a apetitului şi de uşurare a digestiei.
Extractul din fructe zdrobite, cu adaus de zahăr şi benzoat de sodiu, se consumă în cure de 4 săptămâni, cu doze zilnice de 3-4 linguri la adulţi şi 3-4 linguriţe la copii.
Decoctul din fructe (o linguriţă fructe uscate la 250 ml apă rece) se fierbe în câteva clocote, se lasă să infuzeze 30 minute, se strecoară prin presare şi se bea întreaga cantitate în cursul zilei, fracţionată în 3-4 reprize.
Infuzia din frunze (10 grame la 1 litru apă clocotită) se consumă zilnic dimineaţa şi seara la culcare, contra afecţiunilor arteriale şi venoase, a infecţiilor urinare, a durerilor reumatice, colicilor nefritice, a fibromului uterin cu menstre dureroase şi ca diuretic.

Coacăzul are nevoie de multă lumină, dar nu este pretenţios la sol. Ocupă puţin spaţiu, aşa că îl puteţi planta şi creşte chiar şi în ghivece, jardiniere sau în grădiniţe. Astfel veţi beneficia de fructele lui delicioase şi sănătoase. Această plantă se poate dezvolta chiar şi pe solurile sărace, aşa că nu este pretenţioasă. După doi-trei ani veţi fi surprinşi de cât de multe fructe poate face.
Cel mai bun timp pentru a pune în grădină coacăzul este primăvara. În acest fel beneficiază de trei anotimpuri: primăvara, vara şi toamna, pentru a-şi dezvolta un sistem puternic de rădăcini. În primii doi ani, acesta produce puţine fructe, însă răbdarea dumneavoastră va fi răsplătită începând cu al treilea an, când veţi începe să obţineţi o recoltă frumuşică de fructe. Aveţi însă grijă să vă feriţi recolta de păsări, ce nu se vor sfii să încerce să guste din coacăze.
Coacăzul are nevoie de mult soare. Adică de cel puţin şase ore pe zi în care să fie expus direct luminii. Aşa că gândiţi-vă foarte bine la locul în care îl veţi planta! Chiar dacă iarna sau la început de primăvară vi se pare că aveţi un colţişor ce primeşte destulă lumină, luaţi în considerare şi copacii/frunzele ce se vor dezvolta acolo o dată cu începutul verii. Una dintre cele mai întâlnite greşeli în privinţa acestei plante este amplasarea în locuri umbrite, unde nu are cum să beneficieze de lumină. Dacă grădina dumneavoastră nu oferă niciun colţişor însorit sau dacă nu aveţi una, îl puteţi planta în jardiniere sau în ghivece, având grijă să-l ţineţi la soare şi să oferiţi plantei destul spaţiu şi pământ pentru a se dezvolta.
Nu contează solul
Un alt motiv pentru care coacăzul este apreciat este că are o toleranţă foarte ridicată la solurile sărace. Gândiţi-vă doar că îl găsiţi în sălbăticie, chiar şi în zonele stâncoase. Deci se va dezvolta fără prea multe pretenţii într-o grădină, indiferent dacă solul este pietros sau argilos. Important este să îi oferiţi destulă lumină.

Se autopolenizează
Coacăzul este vândut fie la cutie (trebuie să conţină un minimum de rădăcini, ambalate în muşchi de turbă sau alt mediu propice), fie sub formă de puieţi, în ghivece. Îl puteţi planta imediat ce a dispărut orice pericol de îngheţ pentru grădina dumneavoastră. Faceţi o gaură de două ori mai adâncă şi mai lată decât mărimea ghiveciului în care a stat. Puneţi rădăcina în groapa făcută, apoi acoperiţi cu pământ, presând uşor cu mâinile sau cu picioarele. Udaţi din belşug!
Dacă aţi cumpărat coacăzi la pungă sau la cutie, urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj. În mod normal aveţi nevoie de o gaură mai mică decât cea care se face pentru puieţi. Conform unora dintre instrucţiuni, s-ar putea să fie nevoie să ţineţi rădăcinile în apă o oră sau chiar două înainte de a le planta. Dacă plănuiţi să cultivaţi mai mult de un arbust, atunci lăsaţi măcar jumătate de metru între ei.
Această plantă se autopolenizează, deci e îndeajuns şi un singur arbust pentru a obţine fructe. Însă, dacă puneţi mai mulţi, de mai multe soiuri, coacăzele vor fi mai mari, mai dulci şi mai zemoase decât dacă aveţi o singură plantă.
Coacăzul se poate planta astfel:
– în sistem clasic, unde plantele sunt conduse în formă de tufe, distanţele de plantare sunt de
2,5-3,0 m între rânduri şi de
0,7-1,5 m pe rând;
1. în sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 0,75-1,0 m/1,5-2,0 m şi pe rând se va forma un gard fructifer;
2. în sistem superintensiv pentru plantaţii unde se va face recoltarea mecanizată a fructelor, cu distanţe de plantare de 1,8/0,15 m. Aici plantele se conduc sub formă de cordon vertical, sunt foarte dese şi au o durată de exploatare de 3 ani, faţă de 10-12 ani în celelalte sisteme de cultură.
Oferte material saditor 2011 gasiti aici  ,www.strongberry.ro, Statiunea Baneasa , Statiunea de Cercetare in Pomicultura Cluj
Sursa articolelor preluate: Poza aici , Text1 , Text2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu