duminică, 10 ianuarie 2010

Limbajul si comunicarea

Limbajul este principala modalitate prin care noi comunicam ceea ce gandim. Pentru producerea limbajului incepem cu un gand, il transpunem intr-o propozitie iar in final rostim sunetele care exprima propozitia. Pentru intelegerea limbajului, incepem prin a auzi sunetele, le atasam un inteles sunetelor formand cuvinte, combinam cuvintele pentru a forma o propozitie apoi extragem intelesul ei. Utilizarea limbajului implica parcurgerea mai multor niveluri. La cel mai inalt nivel se afla unitatile propozitionale care includ termenii propozitionali si propozitiile logice. Al doilea nivel este alcatuit din cuvinte si parti de cuvinte prin intermediul carora se transmite intelesul iar la primul nivel se afla sunetele folosite in vorbire. Mai exista niveluri adiacente care sunt in stransa legatura cu conceptele sau termenii propozitionali ( cuvinte, prefixe, sufixe, sunete).  Limbajul face legatura intre cea ce gandim si ceea ce vorbim prin intermediul cuvintelor si propozitiilor. Fiecare limba contine un anumit numar de sunete care prin combinare produc cuvintele care prin intermediul regulilor de combinare fac posibila intelegerea in milioane de propozitii. Daca am incerca sa ne concentram numai pe sunetele pe care cineva le emite nu am percepe cea ce spune acea persoana ci am percepe o secventa de foneme  sau categorii distincte de sunete. Fonemele nu pot corespundeliterelor insa sunt sunetele folosite in vorbire, nu litere. categoriile noastre fonemice actioneaza ca niste filtre care transforma un flux continuu de sunete intr-o secventa de foneme similare.Fiecare limba are un set diferit de foneme, din aceasta cauza noi intampinam greutati in momentul in care incepem sa invatam o limba straina ; alta limba poate folosi foneme inxistente in limba noastra materna. Cand fonemele sunt combinate intr0un anume mod noi percepem cuvintele. Fiecare limba are propriile reguli de succesiune a fonemelor.cand incercam sa invatam o alta limba, percepem cu mai multa acuratete un sir de foneme a caror ordine se conformeaza regulilor limbii noastre materne in comparatie cu un sir de foneme a carui ordine incalca regulile limbii materne.
Ceea ce percepem in momentul in care ascultam ceea ce spune cineva nu sunt foneme ci cuvinte. Spre deosebire de foneme, cuvintele au sens. Cel mai important aspect al uni cuvant este sensul sau. Un cuvant poate fi privit ca un concept iar sensul sau poate fi conceptul pe care il desemneaza. Unele cuvinte sunt ambigue deoarece ele denumesc mai mult decat un concept, contextul propozitiei clarificand sensul cuvantului respectiv.  ( " Am pus sare pe masa." si " El sare de pe masa." )
De obicei, combinam cuvintele in unitati propozitionale care cuprind atat asertiuni ( judecati )  cat si termeni propozitionali. Aceste unitati pot corespunde unei parti a gandului ( asertiuni ) . Aceste corespondente permit asculatatorului sa poata extrage asertiunile din propozitii. Cand cineva asculta o propozitie, o imparte in primul rand in subiecte propozitionale, predicate propozitionale si alte structuri similare apoi extrage judecatile din acesti termeni.
Pentru a putea intelege o propozitie, auzim in primul rand fonemele pe care le folosim pentru a constru morfemele pentru ca apoi sa extragem asertiunea din termenii propozitionali. mergem in sens ascendent. Pentru a produce o asertiune ne miscam in sens opus, adica incepem cu un gand propozitional, il transformam in termeni propozitionali si in morfemele asertiunii si in final transpunem morfemele in foneme. Uneori, intelegerea limbajului este imposibila fara existenta unui context.