Sa pastram Romania curata! EcoMagazin - Ecologie si Protectia Mediului

vineri, 26 martie 2010

Lecţii despre arta succesului

 De pe siteul domnului Coruţ, http://forum.drumulinvingatorilor.ro/ , am preluat doua articole care au ca şi conţinut lecţii despre arta succesului, deosebit de utile, din punctul meu de vedere.
Lectia 1-Credinta si speranta sunt primele două baze ale succesului
     Succesul în viată,în toate domeniile (sentimental,economic,profesional, social, stiintific,cultural,artistic etc.),se învată la fel ca orice altă stiintă. El este mai putin rodul norocului oferit de zeita Fortuna si mai mult rezultatul aplicării regulilor pe care le vom discuta în această subsectiune.Cu alte cuvinte,succesul se cucereste în mod stiintific,fapt pentru care ar trebui să învătăm arta succesului încă din scoala primară.Din nefericire,în natiunea noastră ,arta succesului nu se învată în mod organizat si de masă,ci sporadic,de către putine persoane interesate.In schimb,încă din timpul dominatiei fanariote,românii au învătat  arta ratării si o practică cu un fel de satisfactie masochistă.Aceasta explică numărul mare de ratati din natiunea noastră si faptul că geniile românesti s-au realizat mai ales în străinătate, îmbogătind alte natiuni (Traian Vuia,Constantin Brâncuși,Henri Coandă,Herman Oberth,Nicolae Paulescu,George[Gogu]Constantinescu,George Palade etc.).
     E timpul să schimbăm în mod radical pozitia noastră fată de arta succesului.Adică s-o învătăm si s-o practicăm în tară,cu foloase mari pentru noi,dar si pentru societate.Pentru început,vă rog să retinesi trei reguli fundamentale,pe deplin adevărate:
    1.Fiecare persoană,cât de neînsemnată ar părea,posedă calităti,aptitudini si talente ascunse,cu care poate obtine succes în mai multe domenii ale vietii.Desigur,toti vrem să obtinem succes sentimental (afectiune,dragoste), economic (avere) si social (glorie) .Vom vedea cum se pot atinge aceste scopuri,de către persoanele serioase,care-si însusesc si aplică cu tenacitate regulile de arta succesului.
    2.In sufletul fiecărei persoane ,zace ascunsă speranța unor mari împliniri pe plan sentimental,economic și social.Noi trebuie să trezim flacăra speranței în fiecare suflet,s-o facem să ardă ca o vâlvătaie,în mod continuu,în pofida unor greutăți și eșecuri inerente  drumului către succes.Eșecurile sunt doar încercări ratate pe drumul sigur către succes.Inventatorul T.A.Edison a făcut circa 2.000 de încercări ratate,înainte de a găsi filamentul pentru becul electric,bec care l-a propulsat în rândul oamenilor celebri și bogați.Deci,nici un eșec nu trebuie să ne sperie,nici un eșec nu trebuie să ne slăbească flacăra speranței de succes.
    3.Credința fermă că suntem destinați succesului,prin voință divină,ne ajută enorm să reușim în viață.Din această cauză,vă rog să exersați zilnic următoarele două formule de autosugestie:
     a.Adevăratul Dumnezeu mă inspiră,mă ajută și mă ocrotește,cauză pentru care sunt mereu sănătos (sănătoasă) și reușesc în tot ce întreprind.
     b. M-am născut pentru sănătate,succes și fericire.

   Formulele de autosugestie se aplică după regulile expuse în volumele de arta succesului,mai ales în Către culmile succesului[Formula fericirii].Pe scurt,veți proceda astfel:
     - Stați într-un loc liniștit și citiți formulele cu voce monotonă,de câte 30-50 de ori,în fiecare dimineață și seară!
     - După ce ați învățat formulele pe de rost,rostiți-le lent,cu voce litanică,tot de câte 30-50 de ori,în fiecare dimineață și seară!
    După câteva săptămâni,formulele se vor imprima în creierul limbic,sediul subconștientului și vor declanșa forțe vitale pentru îndeplinirea dorințelor ascunse în ele.Vă vor întări psihic,vă vor aprinde flacăra speranței și vă vor ajuta să vă angajați pe fermecătorul drum al succesului.
Lecția 2.Increderea în forțele proprii asigură succesul în viață
      Dragi amici creatori,e adevărată regula din titlu sau nu? Eu vă asigur că este adevărată în toate cazurile cunoscute de mine și nu cunosc puține.
      Trecerea de la socialism la capitalism,după evenimentele din decembrie 1989,a produs mari răsturnări de sisteme și valori,a pus la încercare personalitățile,într-o competiție nemiloasă.Nici un guvernant nu s-a ocupat de pregătirea populației pentru succes în noile condiții economice,astfel că au reușit două categorii principale:necinstiții care au furat de la națiune,jefuind avuția comuna[zisă,impropriu,de stat] și persoanele bine pregătite pentru munca în condiții de concurență.
     Am cunoscut multe persoane din a doua categorie,deoarece hoții nu mă interesează,nici când ajung în ”lumea bună”.Le-am studiat biografiile,deoarece intenționam să scriu o carte de tipul Cum au reușit ei pe căi cinstite?Ce am constatat la majoritatea celor care reușiseră în plan economic pe căi cinstite?
     1.Toți aveau mare încredere în forțele proprii.In momentul în care și-au pierdut funcțiile,nu și-au pus ștreangul de gât,n-au ajuns boschetari,nici n-au îngroșat numărul hoților.Si-au spus că,dacă în socialism au muncit din răsputeri pentru stat[națiune],e timpul să muncească din răsputeri pentru ei.Ca atare,au studiat situația economică din zona de trai sau chiar din alte județe,și-au mobilizat toate resursele de putere psihică și economică și s-au lansat în afaceri mici și medii.De exemplu,patroana unui mare lanț de librării rentabile și-a început afacerea în 1991,vânzând ziare,reviste și cărți la o măsuță așezată pe trotuar,proprietarul unui mare restaurant a început ca vânzător de sucuri pe stradă etc..Nici unul n-a gândit să se plafoneze,să câștige doar cât să-și întrețină familia la moment.Toți aveau credința că vor reuși să-și dezvolte afacerea și majoritatea au reușit.
      2.Studiile avute au contat mai puțin.Am întâlnit muritori de foame cu câte două-trei licențe și prosperi oameni de afaceri doar cu studii liceale,dar bine înzestrați psihic și profesional pentru a reuși.Desigur,pregătirea psihică se face prin cursuri de arta succesului,dar ea poate fi dezvoltată și empiric,cum au procedat mulți dintre cei analizați.Pregătirea profesională depinde de conștiința și voința fiecăruia.
       Cum arată cei care n-au avut încredere în forțele proprii?
       -Unii regretă că n-au avut încredere în forțele proprii și nu s-au lansat în afaceri pentru care aveau pregătire și capital,preferând un loc sigur  de muncă în firme de stat.Ulterior,au fost șomerizați iar condițiile economice de a începe o afacere deveniseră mai grele.
       -Majoritatea sunt ratați,se chinuie cu pensii amărâte sau cu salarii de mizerie.
       Increderea în forțele proprii este necesară în majoritatea profesiilor moderne,începând de la simplu polițist și până la mare om de afaceri.Ea nu este înăscută,ci se învață din fragedă pruncie și până la zi.Dacă părinții și școala nu v-au inoculat această încredere,vă rog să rețineți următoarele:
      1.Toți oamenii posedă calități,aptitudini și talente cu care pot reuși în domeniile indicate de talent sau de aptitudinile  speciale.
       2.Rezultatele obținute în primii ani de școală și liceu nu ne spun nimic despre succesul viitor al nimănui.De exemplu,marele inventator  T.A.Edison avea numai trei clase și jumătate,deoarece fusese exmatriculat de o învățătoare bigotă,care a apreciat că e bun doar de păscut porcii.
    3.Tot ce poate face un om cu pregătire bună poate face și alt om ,chiar cu o pregătire mai slabă,dar ambiționat,motivat pozitiv și cu voința oțelită.
    4.Sovăielnicii reușesc rar în viață,chiar dacă sunt doxă de carte.Ce le lipsește lor? Increderea în forțele proprii.
    5.Inteligența înseamnă capacitatea omului de a-și rezolva problemele concrete de viață,nu capacitatea de a memora ,ca un papagal sau ca un calculator, multe informații.Trebuie să fim inteligenți,nu enciclopedii umblătoare.Dacă avem nevoie de o informație,o putem găsi rapid,în tratate științifice sau pe internet.
    Ați înțeles ce vă sugerez,amicii mei creatori? Să  vă dezvoltați încrederea în forțele proprii.In acest scop,puteți folosi o formulă de autosugestie de tipul Eu pot face din ce în ce mai mult și mai bine în cutare domeniu...Eu voi face din ce în ce mai mult și mai bine în cutare domeniu....In al doilea rând,trebuie să vă autosugestionați cu o formulă de tipul Dacă cutare persoană a reușit în cutare domeniu,eu voi reuși și mai bine,deoarece sunt mai inteligent,posed o voință mai puternică,sunt mai ambițios,mă ajută și imaginația etc..In fine,treceți de la teorie la practică și îndepliniți sarcini din ce în ce mai grele,încât să vă puteți spune Dacă am putut  face cutare treabă,voi îndeplini și următoarea sarcină ,deoarece eu pot face și fac!

2 comentarii: