Omraam Mikhael Aivanhov a fost filozof si pedagog, de origine bulgara, stabilindu-se, insa, definitiv in Franta din anul 1937. A trait intre anii 1900-1986. Opera sa a abordat multiple aspecte ale stiintei initiatice.
" In fiecare dimineata, inainte de orice activitate, reculegeti-va un moment, in ideea de a induce in voi pacea si armonia, legandu-va de Creator si consacrandu-i , prin rugaciune si meditatie, aceasta zi care incepe.
Esential este inceputul. Aici, la inceput, fortele noi se declanseaza si se orienteaza. Pentru a actiona corect, trebuie, intotdeauna, sa incepeti prin a cauta Lumina. Cand vine noaptea, nu va grabiti, in intuneric, sa luati vre-un obiect sau sa incepeti vre-o activitate; aprindeti mai intai o lampa si mai apoi actionati. Ei bine, pentru orice activitate in viata, mai inatai aveti nevoie sa aprindeti lumina, adica sa va concentrati, sa va reculegeti, inainte de a sti cum sa actionati. Daca nu aveti aceasta lumina, veti orbecai, la stanga sau la dreapta, veti bate la toate portile, dar nu veti face nimic bun. Intreaga zi se inscrie pe fagasul pe care il veti da, chiar de dimineata, gandurilor voastre. Ca urmare a faptului ca sunteti sau nu atenti si vigilenti, va veti deschide drumul sau, din contra, vi-l veti bloca cu tot felul de lucruri inutile, sau chiar nocive.
Daca aveti pentyru fiecare zi un scop precis, o orientare precisa, un ideal de atins, toate activitatile vi se vor ordona, incet-incet, se vor organiza si vor contribui la realizarea unui ideal. Chiar daca unele ganduri si sentimente straine, negative, vor incerca sa intre in voi, ele vor fi deturnate si vor fi puse in slujba Lumii Divine, vor fi obligate sa merga in directia pe care ati ales-o, astfel, multumita acestui gand fundamental pe care vi l-ati pus did-de- dimineta in minte, in inima, veti putea sa inscrieti aceasta zi in marea carte a vietii. Cum totul se inregistreaza, odata ce ati trait o zi minunata, nu numai ca ea va fi inregistrata, nu numai ca nu va muri, dar va incerca sa antreneze si celelalte zile pe urmele ei, pentru a-i semana. Incercati, cel putin, sa traiti bine o singura zi, caci ea le va influenta pe celelalte: le va invita sa vorbeasca si sa le convinga sa fie asemenea ei: echilibrate, ordonate, armonioase."
" Cand va treziti dimineata, ganditi-va ca trimiteti un zambet intregii lumi, salutati intrega creatie ,, Buna ziua, buna ziua, buna ziua...,, Veti vedea ca intreaga zi, chiar daca sunteti singuri, nu veti simti singuratatea fiindca de peste tot va vor reveni ecourile.: ,, Buna ziua, buna ziua, buna ziua..,, Oamenii nu stiu sa reia in fiecare dimineata contactul cu lumea: ies din casa chirciti in sinea lor, ii vad si ii aud pe ceilalti in calea lor, dar nu ii privesc, nu ii asculta. Cu ata mai mult, ei nu cred ca lumea intrega este populata de creaturi care merita totusi sa li se trimita un gand de prietenie, sa lise ureze ganduri bune: lumina, pace, bucurie... Oare este atat de greu sa le deschizi, sa zambesti, sa faci primul pas? Asteptam sa fie altii cei care fac si, asteptand, ne plangem ca suntem singuri. Atunci, incepeti de azi sa va schimbati atitudinea si sa nu va mai simtiti niciodata singuri."
"Intr-un moment sau altul, in cursul zilei, aruncati o privire in voi insiva, Daca veti constata o nervozitate, o neliniste, opriti-va imediat, altmiteri aceasta stare se va prelungi la nesfarsit si se va reflecta negativ asupra a tot ceea ce veti face. De indata ce v-ati oprit, concentrati-va cateva secunde ca sa va usurati, sa va legati de lumina, apoi reincepeti-va treaba intr-un alt ritm. Noua strare se va preluni la randul ei.
Sub efectul unei vesti proaste, a nelinistii, a iritarii, aruncam cu obiecte, trantim usile, lovim mobilele, oare de ce? Fiindca in chip inconstient, incercam sa ne descotorosim de o energie pe care nu ajungem sa o stapanim. dar cu cat ne agitam mai mult, cu atat mai mult suntem obligati sa ne agitam. Trebuie deci sa procedam invers: sa ne oprim complet din miscare pentru o clipa. Astfel, linistiti, ne vom putea continua lucrarea in cele mai bune conditii."
Ideile mele, ideile tale, ideile tuturor.... Daca va regasiti ideile voastre in acest blog, nu va impacientati, nu ma acuzati de plagiat doar le-am oferit ca modele de raspunsuri pentru cei ce cauta. Doar atentionati-ma ca doriti ca ideile voastre sa nu mai fie modele de inspiratie pentru ceilalti si eu voi renunta la ele... In rest.....cautare placuta
miercuri, 21 aprilie 2010
Reducerea caloriilor - duşmanul kilogramelor în plus!
Daca doriţi să mai eliminaţi câteva kiograme din greutatea voastra corporala dar nu aveţi curajul să începeţi o cura de slabire sau sa urmaţi regulile stricte ale unei diete, am gasit cateva sfaturi de a reduce caloriile zilnice, prin aceasta reducand, puţin cate puţin şi din greutatea corporala.
Dimineaţa
Reduceţi 50 de calorii: Daca obişnuiţi sa beţi dimineaţa la micul dejun un pahar de suc de portocale, înlocuiţi-l cu consumarea unei portocale întregi. Caştigaţi mai multe fibre.
Reduceţi 75 de calorii: daca obişnuiţi sa consumaţi cafea cu mult lapte, cafea frappe, cafea cu multa frişca, cafea aromatizata sau alte tipuri de cafele, înlocuiţi-le cu consumarea unei singure cafele pregatite la filtru, fara prea mul zahar si redusa la jumatatea( ca şi cantitate ) fata de ceea ce consumaţi pana acum.
Reduceţi 100 de calorii: daca la micul dejun consumati pâna acum 5 felii groase din orice tip de mezeluri reduceţi porţia la 2 felii foarte subţiri de sunca presata.
Reduceţi 125 de calorii: daca pana acum omleta o pregateaţi din 3 oua întregi ( albus si galbenus) care stim ca au destule grasimi dar si mult colesterol, preparaţi în continuare omleta dintr-un ou intreg si doua albusuri ( au proteine) . Chiar si preparata in felul acesta omleta vă va da senzaţia de saţietate şi va ţine foamea în frâu pana dupa prânz.
Reduceţi 200 de calorii : dac obisnuiati sa consumati iaurt cu Granola ( un fel de combinaţie de miere, nuci, seminte, stafide etc) înlocuiţi-le printr-un bol de cereale ( care sunt bogate în fibre )
Prânz
Reduceţi 50 de calorii: dacă va aflaţi la locul de munca, consumaţi sandwic-ul vostru fara alte sosuri, ketchup-uri etc. Eventual puneţipe el o frunză de salata verde.
Reduceţi 75 de calorii : la mancarurile la care trebuie sa adaugati sos vinegretta concentrat, mai bile subţiaţi-l cu apa ( o parte sos, oparte apa ) ;
Reduceţi 100 de calorii: daca la pranz va place sa consumati supe, ciorbe care au ca dressing smantâna, mai bine înlocuiţi dressing-ul cu lapte degresat;
Reduceţi 125 de calorii: in locul baghetei de pâine alba, pufoasa, consunmaţi paine multicereale. Deşi are mai puţine calorii conţine mai multe fibre.
Reduceţi 200 de calorii: Dac sunteţi adepta mancarurilor fast-food, consumaţi mai degraba un sandwic cu păine multicereale si piept de pui la gratar decăt hamburgeri cu carne de porc sau alt tip de grasime.
Seara
Reducaţi 50 de calorii: Adoraţi sa consumaţi la cina cartofi prajiţi. În acest caz, pregatiţii englezeşte, adica îi taiaţi cartofii mai grosi ( nu felii subţiri ) . Specialiştii au demonstart ca, cartofii taiaţi în felii subţiri absorb aproape tot uleiul şi contin cu 20% mai multe calorii decât cartofii taiaţi în felii groase.
Reduceţi 75 de calorii: Înlocuiţi orezul pe care-l folosiţi la prepararea mancarurilor cu cuşcuş( paste fainoase sub forma de bobiţe care au puţine calorii ).
Reduceţi 100 de calorii. Înlocuţi soiurile de branza pe care le consumaţi cu tofu ( pasta preparata din lapte de soia )
Reduceţi 125 de calorii.În loc de ulei preparaţi legumele în sucul propriu sau eventual în suc de roşii proaspat.
Când sunteţi cu prietenii
Reduceţi 50 de calorii. În loc sa consumaţi o cupa de îngheţata preferaţi o salata de fructe simpla ( fara sos, ciocolata etc..)
Reduceţi 75 decalorii . Daca va place sa consumaţi un pahar de vin sec, fara apa, apoi va trebui sa-l consumati de acum inainta un sfert vin si retul apa.
Reduceţi 125 de calorii. Daca pana acum consumati un pahar de Coca-cola fara alte adaugiri , de acum încolo adaugati jumatate Cola, jumatate apa.
Reduceţi 200 de calorii. Daca renunţaţi la prajiturile care se apauga langa ceai, sigur veti mai pierde in greutate
Poate ca aceste reduceri de calorii nu sunt atat de mari dar, cumulate, sigur vor contribui la reducerea greutaţii în cazul în care aveţi surplus.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)