Sa pastram Romania curata! EcoMagazin - Ecologie si Protectia Mediului

vineri, 26 martie 2010

Orgonul şi energia orgonică

Informatia este adevarata comoara

Ceea ce se cunoaste in Statele Unite despre efectele nefaste ale tehnologiilor moderne (microunde, electromagnetism, emisii nucleare, etc) asupra planetei noastre nu este deloc promovat in Romania. Si de ce ar fi? Doar aici, ca si aproape peste tot in lume, dicteaza legea banului. Sfarsitul anului 2005 a consemnat premiera AIM in aceasta privinta. Trebuie sa spunem ca EXISTA metode SIMPLE, la indemana tuturor, pentru a contracara toxicitatea acestor tehnologii otravitoare.
Planeta noastra este un sistem complex care dispune de toate mijloacele pentru a-si avea singur de grija. Planeta este cea care efectiv sustine viata, dar nu numai prin asigurarea conditiilor fizice si chimice pe care le cunoastem (sau le putem intui) cu totii. Asa cum exista un invelis planetar care este format din aerul necesar vietii (atmosfera), asa cum exista si un invelis format din campul magnetic (numit magnetosfera), tot asa exista un invelis mult mai "discret", mai fin, si care inglobeaza intreaga planeta. Scopul acestui invelis este acela de a sustine procesele vitale intime, care scapa atentiei omului obisnuit. Energia corespunzatoare pentru acest invelis este numita orgon.

Situatia actuală

Lumea noastra este compusa din elemente de sustinere care se intrepatrund reciproc. Luati doar exemplul atmosferei si magnetosferei planetei. Ele coexista in acelasi spatiu, in acelasi timp. Difera doar planul de manifestare pentru fiecare, sau nivelul de vibratie. Spun nivel de vibratie, pentru ca orice atom sau radiatie are o anumita frecventa de vibratie, asa cum a demonstrat Einstein. Nu trebuie sa fii geniu ca sa intelegi asta.
Simplitatea vietii de pe planeta noastra este uimitoare: sadesti o samanta in pamant, adaugi putina apa si, in timp, va apare o planta care infloreste si rodeste oferindu-ne un fruct cu care noi, oamenii, ne hranim trupul. Oamenii, prin lacomia si frica lor, complica insa lucrurile. In aceste momente, daca ai pune intr-o cutie toate gandurile tale negative si rau intentionate, si in alta pe cele pozitive si cu bune intentii, una dintre aceste cutii ar fi arhiplina, iar cealalta ar fi aproape goala. Nu mai e nevoie sa spunem care.
Daca am putea schimba inimile si vointa oamenilor astfel ca intentiile pozitive sa le depaseasca pe cele negative, atunci lumea s-ar schimba. Imaginea unor oameni bine intentionati, incarcati cu ganduri bune, pozitive, si care "daruiesc" aceste ganduri inspre locurile in care lipseste asta, este o imagine placuta. Pe masura ce progresam in a intelege lumea, descoperim ca intentia este una din cele mai puternice forte.

Scurta definitie

Ce este orgonul? Este o energie naturala, care purifica, vindeca viata in toate aspectele ei, este o sursa de energie pozitiva. Relativ necunoscuta, folosirea orgonului este o modalitate naturala si ieftina pentru a contrabalansa efectele dezastruoase ale energiilor artificiale raspandite cu atata usurinta de om. Orgonul neutralizeaza efectele microundelor, ale radiatiilor electromagnetice, ale campurilor magnetice dizarmonioase, ale radiatiilor nucleare emise de centralele atomice.

Efectele orgonului

Multi dintre cei care "lucreaza" cu orgon confirma efecte absolut spectaculoase asupra ecosistemului local, atat in ce priveste microclimatul, cat si viata in aspectele ei mai evidente. Furtuni iminente sunt disipate miraculos, plantele cresc mai "fericite" (si asta se vede cu ochiul liber), animalele sunt mai binevoitoare (chiar si cele de companie care sunt mai "rupte" de mediul natural), iar oamenii constientizeaza o stare generala si evidenta de bine, de armonie, sunt plini de viata.

Orgonul are capacitatea de a ne pune in acord, in rezonanta, cu sursa vietii. Orgonul, ca sursa a armoniei generale, indeparteaza gandurile intunecate si creeaza conditiile propice manifestarii celor pozitive, luminoase, bune. Multi dintre cei care spun ca au puteri paranormale relateaza adesea ca entitatile negative, demonii nu se simt deloc bine in preajma unui dispozitiv orgonic si dispar aproape instantaneu.
Cele mai multe folosiri ale orgonului sunt in domeniul neutralizarii efectelor microundelor (atat de la telefoanele mobile cat si de la celebrele "turnuri" si antene care emit microunde), dar si in domeniul restabilirii armoniei microclimatului "deranjat" anterior prin mijloace de razboi climatic.

Descoperitorul orgonului

Dar, pana sa vedem cum se poate produce un dispozitiv orgonic, vom arata cum se genereaza orgon. Inventatorul sau descoperitorul orgonului este celebrul Wilhelm Reich care a spus ca "iubirea, munca si cunoasterea sunt sursele vietii noastre, si ar trebui sa o guverneze".
Americanul de origine austriaca s-a nascut la 24 martie 1897 si a murit la 3 noiembrie 1957 in conditii revoltatoare. Psihiatru, psihanalist si autor a mai multor carti, Reich a fost discipolul lui Sigmund Freud. Dar, asa cum celebrul filozof grec Socrates a fost declarat criminal de catre autoritatile Greciei antice, la fel si Wilhelm Reich a murit intr-o inchisoare federala americana pentru o acuzatie care astazi ar starni rasul oricarui om. Viata insa nu poate fi subiect de gluma.
In anul 1930, Reich a anuntat ca a descoperit o noua energie pe care el a numit-o orgon, si care patrundea intim atat atmosfera cat si toate fapturile vii de pe planeta. A construit dispozitive numite acumulatori orgonici care puteau fi folosite pentru a trata bolile precum cancerul. Parerile sale nu erau insa impartasite de comunitatea stiintifica a momentului.
Intreaga viata a lui Reich a fost una neconventionala, dupa cum s-a descoperit. Reich nu a acceptat compromisul si pentru asta a platit cu viata. El a fost un om obisnuit, direct, simplu, deschis si natural, un adevarat om de stiinta. Toate descoperirile si intentiile lui au fost raportate in mod onest agentiilor guvernamentale responsabile, iar el se astepta sa coopereze direct si nemijlocit cu aceste agentii.
Era un adevarat copil al naturii, niciodata prins in vartejul civilizatiei patriarhale. Putea fi la fel de bland ca o adiere de vara sau la fel de neinduplecat ca un traznet. Era increzator ca un copil, si totusi vedea imediat cel mai fin complot. Avea darul de a face sa-ti doresti largirea orizontului propriu de cunoastere, dincolo de viata ingusta de zi cu zi.
In 1933, cand a publicat cartea "Psihologia de masa a fascismului" care a fost interzisa de nazisti, a realizat ca este in pericol. In aceasta carte el denunta comunismul ca fiind "Fascismul Rosu". In 1939 s-a mutat in Statele Unite.
In anul 1940 Wilhelm Reich a construit acumulatori orgonici sub forma unor cutii, pentru a concentra orgonul. Unele dintre acestea erau pentru animale de laborator, altele erau destul de mari pentru ca un om sa stea asezat in interiorul lor. El spunea ca orgonul este o energie cosmica primordiala, de culoare albastra, care este prezenta pretutindeni si care influenteaza direct procesele atmosferice de clima, culoarea cerului, gravitatia, formarea galaxiilor si a planetelor si exprimarea biologica a emotiilor si sexualitatii.
Acumulatorul orgonic realizat de Reich este compus din straturi alternative de material metalic si material izolator si arata ca un imens condensator (capacitor). El a mai construit si un "tun de nori" cu care imprastia norii. Energia orgonica este o forta naturala cu entropie negativa care are rol determinant in organizarea si concentrarea materiei.
Conform lui Reich, boala este cauzata de blocarea sau deteriorarea energiei orgonice din corpul uman. A pus la punct cateva dispozitive cu care a realizat experimental tratamente cu orgon. Efectele observate includeau fortificarea sistemului imunitar (chiar pana la distrugerea unor tumori), dar Reich a ezitat sa declare ca aceasta era o metoda de vindecare. Dispozitivele orgonice au fost testate pe soareci de laborator bolnavi de cancer, pe plante, iar rezultatele au demonstrat ca nu este vorba deloc de un efect "placebo". Reich avea constiinta ca a dezvaluit omenirii o mare teorie unificata a sanatatii fizice si mentale.
In anul 1947, ca urmare a unor articole despre orgon publicate in "The new republic" si "Harpers", Administratia Medicamentelor si Alimentelor (FDA) din Statele Unite a inceput o investigatie pe aceasta tema si a obtinut interzicerea practicarii metodei ca tratament medical. Acuzat ulterior de incalcarea interdictiei legale prin practicarea in continuare a metodei, Reich a dorit sa se apere singur in instanta. A pierdut procesul si a fost trimis doi ani la inchisoare.
In august 1956, mai multe tone de publicatii despre orgon au fost arse de FDA. Nu, nu era Evul Mediu! Si totusi, se intampla! Wilhelm Reich moare in inchisoare in urma unui infarct, cu o zi inainte de a fi eliberat conditionat.
Detalii despre orgon
Energia orgonica este energia primordiala a vietii: este acea forta vitala fundamentala care este cunoscuta de cei care au un strans contact cu natura, este CHI (energia vitala) din traditia chineza, este PRANA din traditia hindusa. Numeroase aplicatii traditionale, stravechi folosesc orgonul: acupunctura, presopunctura, exercitiile traditionale chinezesti, posturile corporale (asana) si tehnicile de respiratie (pranayama) hinduse.
Reich a identificat stiintific proprietatile si caracteristicile energiei orgonice: umple spatiul de pretutindeni, este lipsit de masa, patrunde prin materie, vibreaza continuu, este observabila si masurabila. Orgonul are o mare afinitate pentru apa, si se acumuleaza usor in organismul uman prin alimente, apa, respiratie si prin piele. Orgonul are entropie negativa, adica tinde sa se acumuleze, si nu sa se disipe.
Atunci cand campul energetic (aura) unei persoane vine in contact cu cel al unui dispoztiv orgonic, cele doua campuri devin simultan mai intense producand un efect de multiplicare (si nu de simpla adunare) care este numit "aprindere". Reich a descoperit ca aceasta "incarcare" orgonica este benefica sistemelor vii (plante, animale, oameni): ajuta la intarirea sistemului imunitar, imbunatatirea circulatiei, incarca fiinta cu energie pozitiva si armonioasa.

Cercetarile au aratat ca dispozitivele orgonice stimuleaza sistemul nervos parasimpatic, induce relaxare si o senzatie de expansiune blanda. Acumulatorul orgonic concentreaza energia orgonica si ajuta corpul sa se ajute singur. Orgonul nu este deloc strain corpului uman. Orgonul din atmosfera este doar o alta forma a energiei orgonice prezenta in corp. De altfel, stiinta milenara yoga isi bazeaza o intreaga ramura pe exercitiile de respiratie constienta, in acest caz fiind acum evident ca se foloseste orgonul atmosferic.

Acumulatorul orgonic

Combinarea unor materiale organice (lemn, bumbac, rasini, etc) cu metale formeaza o matrice care are capacitatea de a atrage si concentra orgonul, asa cum au demonstrat cercetarile lui Wilhelm Reich. Cartea sa, "Biopatia cancerului", cuprinde suficiente detalii privind energia orgonica si impactul acesteia asupra proceselor vitale perturbate (bolile) din corpul uman.
Adaugarea unui cristal natural in aceasta matrice va intensifica procesul de acumulare orgonica. Don Croft spune ca o combinare de metal si rasina formeaza un material numit "orgonit". Impreuna cu sotia sa, Carol, au descoperit ca aceste dispozitive formate din cristale si orgonit au capacitatea de a transforma energia orgonica dezorganizata de procedeele artificiale folosite pe larg de om (microunde, electromagnetism, radiatii nucleare, ganduri negative), in orgon pur, pozitiv.
Carol Croft poate vedea campul auric subtil. Atunci cand Don a realizat primul dispozitiv orgonic format din orgonit si cristale, Carol a vazut cum aura sotului ei s-a expansionat. De asemenea, cand au asezat un generator de orgon in apropierea unei centrale electrice nucleare, Carol a observat cum imensul camp de orgon deteriorat din jurul centralei (care este prezent in jurul oricarei centrale nucleare) a fost redus spectaculos.
Don Croft a realizat apoi un dispozitiv orgonic numit HHG pentru a neutraliza campul orgonic dezorganizat prezent atat in jurul celebrelor antene si turnuri de microunde folosite de tehnologia telefoniei mobile, cat si in imediata apropiere a centralelor nucleare si a locatiilor cunoscute in care se practica ritualuri satanice. O varianta ceva mai mica a acestor dispozitive numita "Tower Buster" este folosita pentru a neutraliza orgonul "murdarit" din jurul antenelor de emisie de microunde, cu conditia ca sa se afle la cel mult 400 m de antena.
In afara de reducerea campului orgonic deteriorat, dispozitivele orgonice pot fi folosite si in alte scopuri. Multe persoane au sesizat efecte emotionale pozitive atunci cand au folost un asemenea dispozitiv. Tendintele si gandurile negative dispar, iar cei care aveau insomnie au beneficiat de un somn odihnitor atunci cand au asezat un dispozitiv orgonic in dormitor.
A fost observata o crestere mai viguroasa a plantelor in vecinatatea unui astfel de dispozitiv. Exista si cateva fotografii Kirlian (care arata aura invizibila cu ochiul liber) a unui astfel de HHG in care se vede un imens clopot auric de culoare albastra ce inconjoara dispozitivul. Prezenta unui astfel de dispozitiv la servici face ca echipa sa devina mai prietenoasa si mai putin agitata.

Un inceput bun

Daca te-ai hotarat sa experimentezi cu un astfel de dispozitiv orgonic, vei descoperi vindecari miraculoase si efecte de armonizare evidente. Aceasta modalitate de actiune este in intregime naturala. Vei cunoaste direct efectele orgonului asupra ta, a familiei tale si a prietenilor. Vei constata cum iti va transforma miraculos gandurile negre si temerile zilnice in intuitii si asteptari pozitive, in sentimente inaltatoare si pure. Iar plantele, apa si animalele de casa vor deveni pur si simplu mai vii. Si, la un anumit moment, vei dori sa imparti acest cadou cu ceilalti.

Pentru ca, intr-adevar, acesta este un cadou. Un cadou de viata, o viata de care nu ai beneficiat datorita acelor forte si intentii negative, care nu doresc ca tu sa fii ceea ce ai putea fi. Dispozitivele orgonice nu iti dau viata, ci iti inapoiaza viata care ti-a fost furata.

Aceasta viata ti-a fost furata prin sugestii subliminale, hipnotice inserate la radio, televiziune, si chiar prin aerul pe care-l respiri, datorita prezentei tehnologiilor dizarmonioase, artificiale, ne-naturale (microunde, radiatii nucleare si electromagnetice). Senzatia inconfundabila a unei vieti pline ti-a fost furata de prezenta zaharului rafinat si a aditivilor chimici in alimentele de zi cu zi, de minciunile spuse continuu care ne "otravesc" mintea si sufletul, de cartile de istorie falsa scrise de falsi invatatori.

Cand primesti acest cadou al orgonului, lucrurile isi arata adevarata infatisare: atat cele frumoase, cat si cele urate. Pe masura ce saptamanile trec si mediul inconjurator din imediata apropiere se reface si revine la ceea ce ar fi trebuit sa fie dintotdeauna, vei realiza foarte clar adevarata dimensiune a complotului impotriva conditiei umane. Si atunci, ceva se va intampla in interiorul tau.

Stii sa deosebesti binele de rau, iar acest sentiment, care a fost ingropat ani de zile de egoismul si frica exacerbata, iti va fi de acum un ghid infailibil. Constiinta din interiorul tau striga acum sa daruiesti la randul tau acest cadou pe care l-ai primit. Pentru ca fericirea de unul singur nu este fericire. Pentru ca putem fi fericiti cu totii, impreuna!

Instructiuni de realizare


Dispozitivele orgonice numite HHG pot fi construite de catre oricine foarte usor si sunt ieftine. Necesarul de materiale este urmatorul: o galetusa de plastic in care veti aseza un cilindru de hartie rezistenta, de cel putin 10 cm inaltime (poate fi folosita cu succes o galetusa de iaurt - cautati in orice supermarket), banda adeziva tip "scotch" de 5 cm latime (pentru a preveni scurgerea rasinii din cilindru), 2 cesti de pilitura (razuitura) metalica sau "fulgi" metalici (atelierele de reparatii care lucreaza cu metale sunt pline de astfel de deseuri - span) sau orice alte mici bucatele de metal (cel mai indicat este cuprul), doua cesti de rasina epoxy sau poliesterica si 5 cristale de cuart de 3 - 4 cm fiecare.
Intr-o camera foarte bine ventilata amestecati rasina conform instructiunilor specifice tipului folosit (care se gasesc pe eticheta recipientului cumparat). Asezati cilindrul de carton sau hartie (la care ati pus si un capac tot de carton, lipit cu banda adeziva) in galetusa de plastic, pentru a nu curge rasina direct pe jos. Presarati cat mai omogen pilitura sau fulgii metalici in aceasta cutie de carton, suficient de mult pentru ca unul dintre cristale sa poata fi asezat vertical in aceasta pilitura si sa ramana stabil.
Dupa ce ati asezat astfel unul dintre cristale, adaugati din nou suficient de multi fulgi metalici pentru a-l acoperi complet si adaugati apoi suficienta rasina doar cat pentru a acoperi totul (si nu exagerati). Asezati apoi celelalte patru cristale orizontal, in forma de cruce astfel ca primul cristal (cel asezat vertical) sa fie in centrul crucii. Presarati fulgii metalici pentru a acoperi aceste patru cristale si apoi adaugati rasina. Nivelati totul, adaugati ce a mai ramas din fulgii metalici si rasina. Asteptati apoi suficient timp pentru a se intari rasina (depinde de tipul de rasina folosit, in general cateva ore).
Exista si alte "rafinamente" care pot fi folosite: o spirala de cupru de diverse forme, marcarea crucii de cristale pe exteriorul dispozitivului astfel ca acesta sa poata fi orientat (in folosire) dupa punctele cardinale, sau diverse finisaje estetice care pot face din acest HHG o adevarata opera de arta.
O alta reteta de fabricare permite folosirea mai multor cristale mici. Necesarul de materiale este: o spirala de cupru in care se poate pozitiona unul dintre cristale, cateva cristale mici de 3 - 5 cm lungime, si rasina epoxidica. De notat ca rasina epoxidica are de obicei doua componente care se amesteca pentru a se intari. Procesul de intarire incepe la scurt timp astfel ca trebuie sa actionati rapid. Ca suport pentru turnarea rasinii se folosesc adesea diverse forme speciale pentru sarlota, crema sau inghetata. Acestea se ung inainte cu ulei pentru ca altfel dispozitivul orgonic nu mai poate fi scos din forma (suportul) in care a fost turnat, odata intarita rasina. Niciodata nu se folosesc forme de plastic pentru ca rasina interactioneaza chimic cu materialul plastic si compromiteti totul.
Dispozitivul orgonic poate avea orice forma doriti, dar cele mai indicate sunt cele simetrice, armonioase: cilindru, con, trunchi de con, piramida, cub, etc.
Sursa: http://www.paranormal.ro/

Lecţii despre arta succesului

 De pe siteul domnului Coruţ, http://forum.drumulinvingatorilor.ro/ , am preluat doua articole care au ca şi conţinut lecţii despre arta succesului, deosebit de utile, din punctul meu de vedere.
Lectia 1-Credinta si speranta sunt primele două baze ale succesului
     Succesul în viată,în toate domeniile (sentimental,economic,profesional, social, stiintific,cultural,artistic etc.),se învată la fel ca orice altă stiintă. El este mai putin rodul norocului oferit de zeita Fortuna si mai mult rezultatul aplicării regulilor pe care le vom discuta în această subsectiune.Cu alte cuvinte,succesul se cucereste în mod stiintific,fapt pentru care ar trebui să învătăm arta succesului încă din scoala primară.Din nefericire,în natiunea noastră ,arta succesului nu se învată în mod organizat si de masă,ci sporadic,de către putine persoane interesate.In schimb,încă din timpul dominatiei fanariote,românii au învătat  arta ratării si o practică cu un fel de satisfactie masochistă.Aceasta explică numărul mare de ratati din natiunea noastră si faptul că geniile românesti s-au realizat mai ales în străinătate, îmbogătind alte natiuni (Traian Vuia,Constantin Brâncuși,Henri Coandă,Herman Oberth,Nicolae Paulescu,George[Gogu]Constantinescu,George Palade etc.).
     E timpul să schimbăm în mod radical pozitia noastră fată de arta succesului.Adică s-o învătăm si s-o practicăm în tară,cu foloase mari pentru noi,dar si pentru societate.Pentru început,vă rog să retinesi trei reguli fundamentale,pe deplin adevărate:
    1.Fiecare persoană,cât de neînsemnată ar părea,posedă calităti,aptitudini si talente ascunse,cu care poate obtine succes în mai multe domenii ale vietii.Desigur,toti vrem să obtinem succes sentimental (afectiune,dragoste), economic (avere) si social (glorie) .Vom vedea cum se pot atinge aceste scopuri,de către persoanele serioase,care-si însusesc si aplică cu tenacitate regulile de arta succesului.
    2.In sufletul fiecărei persoane ,zace ascunsă speranța unor mari împliniri pe plan sentimental,economic și social.Noi trebuie să trezim flacăra speranței în fiecare suflet,s-o facem să ardă ca o vâlvătaie,în mod continuu,în pofida unor greutăți și eșecuri inerente  drumului către succes.Eșecurile sunt doar încercări ratate pe drumul sigur către succes.Inventatorul T.A.Edison a făcut circa 2.000 de încercări ratate,înainte de a găsi filamentul pentru becul electric,bec care l-a propulsat în rândul oamenilor celebri și bogați.Deci,nici un eșec nu trebuie să ne sperie,nici un eșec nu trebuie să ne slăbească flacăra speranței de succes.
    3.Credința fermă că suntem destinați succesului,prin voință divină,ne ajută enorm să reușim în viață.Din această cauză,vă rog să exersați zilnic următoarele două formule de autosugestie:
     a.Adevăratul Dumnezeu mă inspiră,mă ajută și mă ocrotește,cauză pentru care sunt mereu sănătos (sănătoasă) și reușesc în tot ce întreprind.
     b. M-am născut pentru sănătate,succes și fericire.

   Formulele de autosugestie se aplică după regulile expuse în volumele de arta succesului,mai ales în Către culmile succesului[Formula fericirii].Pe scurt,veți proceda astfel:
     - Stați într-un loc liniștit și citiți formulele cu voce monotonă,de câte 30-50 de ori,în fiecare dimineață și seară!
     - După ce ați învățat formulele pe de rost,rostiți-le lent,cu voce litanică,tot de câte 30-50 de ori,în fiecare dimineață și seară!
    După câteva săptămâni,formulele se vor imprima în creierul limbic,sediul subconștientului și vor declanșa forțe vitale pentru îndeplinirea dorințelor ascunse în ele.Vă vor întări psihic,vă vor aprinde flacăra speranței și vă vor ajuta să vă angajați pe fermecătorul drum al succesului.
Lecția 2.Increderea în forțele proprii asigură succesul în viață
      Dragi amici creatori,e adevărată regula din titlu sau nu? Eu vă asigur că este adevărată în toate cazurile cunoscute de mine și nu cunosc puține.
      Trecerea de la socialism la capitalism,după evenimentele din decembrie 1989,a produs mari răsturnări de sisteme și valori,a pus la încercare personalitățile,într-o competiție nemiloasă.Nici un guvernant nu s-a ocupat de pregătirea populației pentru succes în noile condiții economice,astfel că au reușit două categorii principale:necinstiții care au furat de la națiune,jefuind avuția comuna[zisă,impropriu,de stat] și persoanele bine pregătite pentru munca în condiții de concurență.
     Am cunoscut multe persoane din a doua categorie,deoarece hoții nu mă interesează,nici când ajung în ”lumea bună”.Le-am studiat biografiile,deoarece intenționam să scriu o carte de tipul Cum au reușit ei pe căi cinstite?Ce am constatat la majoritatea celor care reușiseră în plan economic pe căi cinstite?
     1.Toți aveau mare încredere în forțele proprii.In momentul în care și-au pierdut funcțiile,nu și-au pus ștreangul de gât,n-au ajuns boschetari,nici n-au îngroșat numărul hoților.Si-au spus că,dacă în socialism au muncit din răsputeri pentru stat[națiune],e timpul să muncească din răsputeri pentru ei.Ca atare,au studiat situația economică din zona de trai sau chiar din alte județe,și-au mobilizat toate resursele de putere psihică și economică și s-au lansat în afaceri mici și medii.De exemplu,patroana unui mare lanț de librării rentabile și-a început afacerea în 1991,vânzând ziare,reviste și cărți la o măsuță așezată pe trotuar,proprietarul unui mare restaurant a început ca vânzător de sucuri pe stradă etc..Nici unul n-a gândit să se plafoneze,să câștige doar cât să-și întrețină familia la moment.Toți aveau credința că vor reuși să-și dezvolte afacerea și majoritatea au reușit.
      2.Studiile avute au contat mai puțin.Am întâlnit muritori de foame cu câte două-trei licențe și prosperi oameni de afaceri doar cu studii liceale,dar bine înzestrați psihic și profesional pentru a reuși.Desigur,pregătirea psihică se face prin cursuri de arta succesului,dar ea poate fi dezvoltată și empiric,cum au procedat mulți dintre cei analizați.Pregătirea profesională depinde de conștiința și voința fiecăruia.
       Cum arată cei care n-au avut încredere în forțele proprii?
       -Unii regretă că n-au avut încredere în forțele proprii și nu s-au lansat în afaceri pentru care aveau pregătire și capital,preferând un loc sigur  de muncă în firme de stat.Ulterior,au fost șomerizați iar condițiile economice de a începe o afacere deveniseră mai grele.
       -Majoritatea sunt ratați,se chinuie cu pensii amărâte sau cu salarii de mizerie.
       Increderea în forțele proprii este necesară în majoritatea profesiilor moderne,începând de la simplu polițist și până la mare om de afaceri.Ea nu este înăscută,ci se învață din fragedă pruncie și până la zi.Dacă părinții și școala nu v-au inoculat această încredere,vă rog să rețineți următoarele:
      1.Toți oamenii posedă calități,aptitudini și talente cu care pot reuși în domeniile indicate de talent sau de aptitudinile  speciale.
       2.Rezultatele obținute în primii ani de școală și liceu nu ne spun nimic despre succesul viitor al nimănui.De exemplu,marele inventator  T.A.Edison avea numai trei clase și jumătate,deoarece fusese exmatriculat de o învățătoare bigotă,care a apreciat că e bun doar de păscut porcii.
    3.Tot ce poate face un om cu pregătire bună poate face și alt om ,chiar cu o pregătire mai slabă,dar ambiționat,motivat pozitiv și cu voința oțelită.
    4.Sovăielnicii reușesc rar în viață,chiar dacă sunt doxă de carte.Ce le lipsește lor? Increderea în forțele proprii.
    5.Inteligența înseamnă capacitatea omului de a-și rezolva problemele concrete de viață,nu capacitatea de a memora ,ca un papagal sau ca un calculator, multe informații.Trebuie să fim inteligenți,nu enciclopedii umblătoare.Dacă avem nevoie de o informație,o putem găsi rapid,în tratate științifice sau pe internet.
    Ați înțeles ce vă sugerez,amicii mei creatori? Să  vă dezvoltați încrederea în forțele proprii.In acest scop,puteți folosi o formulă de autosugestie de tipul Eu pot face din ce în ce mai mult și mai bine în cutare domeniu...Eu voi face din ce în ce mai mult și mai bine în cutare domeniu....In al doilea rând,trebuie să vă autosugestionați cu o formulă de tipul Dacă cutare persoană a reușit în cutare domeniu,eu voi reuși și mai bine,deoarece sunt mai inteligent,posed o voință mai puternică,sunt mai ambițios,mă ajută și imaginația etc..In fine,treceți de la teorie la practică și îndepliniți sarcini din ce în ce mai grele,încât să vă puteți spune Dacă am putut  face cutare treabă,voi îndeplini și următoarea sarcină ,deoarece eu pot face și fac!