Ideea de munca a romanilor este legata strict de remuneratia primita dupa finalizarea celor 8 ore de program desfasurate in institutiile de stat sau private. De cand se nasc ei sunt educati strict pe aceasta idee. Adica inveti ca sa excelezi intr-un anumit domeniu si apoi sa prinzi un loc de munca cat mai bine platit, apoi te chinui sa avansezi in institutia unde activezi pentru a ajunge in varf apoi te chinui sa-ti pastrezi locul cat mai mult timp si apoi....astepti pensionarea. Si....atat. Cam dupa acest tipar se desfasoara intreaga viata a romanilor . Placerea de a face o anumita activitate nu este inclusa in acest tipar atata timp cat activitatea respectiva nu produce foloase materiale, vizibile, palpabile.Chiar si in momentul in care angajatii nostri se reintorc acasa ei presteaza activitatile in propria locuinta in functie de folosul material obtinut .Activitati precum prepararea mancarii, igienizarea locuintei, educarea copiilor sunt facute din inertie, fara niciun fel de placere pentru ca ele nu produc nimic material. Dar sa ne intoarcem la cele 8 ore de munca fortata ( pot sa-i spun asa) ale romanului nostru. In cele 8 ore cat sta la servici, acesta primeste sarcini care trebuie executate la un anumit termen ( nu conteaza calitatea executarii lor ) si de aici intervine stresul. Daca le-a executat si nu sunt de calitate atunci vine superiorul si te sanctioneaza, daca sunt de calitate dar nu sunt finalizate la termen atunci iar vine superiorul si te sanctioneaza daca sunt calitative si la termen atunci iar vine superiorul si te sanctioneaza sau eventual te schimba pe alt post deoarece interpreteaza ca vrei sa-l devansezi din functie de vreme ce executi sarcini calitative si culmea, predate la timp. Ideea ar fi ca fiecare sa munceasca pentru sine, sa faca activitati din placere in functie de necesitatile proprii, sa traiasca intr-o deplina intelegere cu semenii, sa se ingrijasca si de necesitatile inimii si nu numai ale mintii, sa...... Sunt multe de facut pentru ca noi sa fim in deplina intelegere in primul rand cu niu insine si pentru aceasta ar fi necesara o revolutionare a modului in care noi gandim si reactionam, o schimbare definitorie a tiparelor noastre mentale. Dar acest lucru necesita efort iar noi ne-am obisnuit sa actionam din inertie, fara atitudine personala, fara prea multa constientizare a ceea ce facem , fara..... multe.
Vom iesi oare din starea aceasta?
