Fiecare dintre noi avem vâte o zi în care nu dăm dovadă de prea multă vioiciune, totul ni se pare gri. Poate că încerci să-ţi schimbi starea, poate că nu vrei să te simţi aşa dar...niciun rezultat. Şi eu am astfel de perioade în care parcă sunt prinsă ca într-o chingă în îmbâcseala propriei minţi, şi uit că organismul meu a fost creat în scopul de a fi în echilibru .
Personal, am mai multe metode pe care le aplic atunci când sunt în această stare de " sictir existenţial".
În primul rând, daca vremea permite încerc să evadez din mediul locuinţei. Ies la plimbare, pe jos sau cu bicicleta, numai să ies, nu contează. Mă plimb fără a avea o destinaţie anume, şi mai ales, fără a da importanţa lucrurilor care mi-ar putea adânci starea de indispoziţie. Îmi stabilesc ca scop însă de a mă concentra numai pe tot ceea ce este frumos.De exemplu, admir verdele ierbii, razele soarelui printre crengile copacilor, poate nişte copii care se joacă, admir chiar şi florile de pe terasele apartamentelor sau design-ul caselor de pe strada. Şi accest lucru mă binedispune şi îmi redă buna dispoziţie. Am constatat că în majoritatea cazurilor starea me indispoziţie mi-o creez singură prin interpretarea eronată a ceea ce mi se întâmplă, a ceea ce se află in jurul meu.
Dacă nu am posibilitatea să ies la plimbare, o muzică bună mă binedispune imediat. De obicei ascul muzică linistitoare . Cea care într-adevăr mă bine dispune este muzica lui Liviu Vasilică. Nici voi nu ezitaţi de a asculta interpretul preferat, indiferent de ce gen muzical ar aborda acesta.
