Razboiul psihologic

" Războiul psihologic sau al nervilor nu e o invenţie a secolului ori mileniului nostru. Nu ştim precis când şi cine 1-a inventat. Probabil că omul primitiv s-a inspirat direct din natură, preluând de la unele animale tehnici de ameninţare, înşelare sau descurajare a inamicilor. Desigur, în cazul animalelor, nu avem de-a face cu un război psihologic propriu-zis, ci cu manifestări instinctive de apărare sau agresare. La fel de posibilă e şi varianta că oamenii primitivi au moştenit metodele de război psihologic de la o civilizaţie superioară, de origine pământeană sau extraterestră. De ce acest lucru? Pentru că războiul psihologic e forma inteligentă, superioară şi ultimă de război, la fel de periculoasă ca şi războiul nuclear sau clasic. Dincolo de un război psihologic generalizat nu mai e nimic omenesc, nu mai există viaţă omenească normală. Nu vă grăbiţi să mă taxaţi drept extremist sau panicard! Concluzia de mai sus nu-mi aparţine. La ea au ajuns mari specialişti occidentali din domeniul informaţiilor care, încă de acum 15-20 de ani, au tras semnalele de alarmă necesare. Pentru edificare, vă recomand să studiaţi pe îndelete cartea EPOCA DEZINFORMĂRII de Henri-Pierre Cathala, apărută la EDITURA MILITARĂ, Bucureşti în 1991.
De ce războiul psihologic generalizat e la fel de periculos ca şi cel clasic sau nuclear? Simplu: atât timp cât acţiunile de luptă psihologică s-au desfăşurat numai între profesionişti (spioni şi contraspioni), marea masă a cetăţenilor era protejată de inducerea în eroare, intoxicare cu informaţii false, subordonare mentală, manipulare psihică şi alte asemenea grozăvii specifice războiului psihologic, formă de război care vizează distrugerea personalităţii umane. Începând din cel de-al doilea război mondial, în acţiunile de război psihologic au fost atrase grupuri tot mai mari de oameni iar, în perioada imediat următoare, confruntarea psihologică a luat dimensiuni aproape mondiale, mascată fiind de conflictul ideologic, dintre sistemul capitalist şi cel socialist. Ca o primă şi foarte gravă consecinţă, a dispărut delimitarea netă dintre starea de război şi cea de pace, o bună parte a omenirii aflându-se într-o stare de permanent război, stare sesizabilă numai de către specialişti în informaţii, psihologie, război psihologic.
Cu câteva decenii în urmă, mari specialişti occidentali au alertat liderii politici şi opinia publică cu privire la periculozitatea extremă a acestei forme de război. Unii dintre ei au propus stabilirea unor măsuri internaţionale, prin ONU şi organismele specializate, pentru incriminarea şi pedepsirea acţiunilor de agresiune psihologică, categorisite, pe bună dreptate, drept crime împotriva omenirii. Nu e nici o exagerare de apreciere şi incriminare: extrem de periculos nu este cel care îţi ia viaţa prin metode clasice, extrem de periculos e cel care, pe neştiute, îţi distruge partea pur omenească a vieţii, respectiv conştiinţa, voinţa, sufletul, spiritul. în aceată privinţă, experţii din domeniul luptei psihologice, de pe întreg globul, au ajuns la concluzii comune: Tortura psihică e mult mai cumplită decât cea fizică, războiul psihologic generalizat este cel puţin la fel de periculos ca şi cel nuclear. Din păcate, organismele supranaţionale (ONU şi organismele subordonate) nu au reacţionat corespunzător, nu au definit şi nu au incriminat această formă de agresiune. Poziţia lor a fost urmată de liderii naţionali-statali, astfel că în nici un sistem de drept nu e definit şi incriminat războiul psihologic.
Pe timpul dezbaterilor legii apărării naţionale a României, am încercat să impun, prin câţiva deputaţi, organizarea unor instituţii specializate în contracararea acţiunilor agresive cu caracter psihologic. Iniţiatva mea a fost inspirată de existenţa unor astfel de organisme în mai multe state occidentale, state care au înţeles la momentul oportun necesitatea apărării integrităţii psihice a naţiunii ca întreg, precum şi a fiecărui cetăţean. Faptul că în România nu există preocupare vizibilă pentru domeniul abordat îmi permite să emit ipoteza că liderii nu sunt încă conştienţi dc periculozitatea acţiunilor de luptă psihologică desfăşurată pe teritoriul ţării noastre sau nu sunt pregătiţi să le facă faţă, respectiv, să-şi apere cea mai importantă valoare naţională: cetăţenii, integritatea psihică şi morală a acestora. S-ar putea să mă înşel, s-ar putea să existe preocupări din partea organelor statale pentru contracararea acţiunilor de război psihologic, însă, cu certitudine, rezultatele lor nu se văd. Aceasta e adevărata cauză pentru care, în cartea de faţă, voi prezenta unele metode de apărare împotriva agresiunii psihice. Deşi par foarte romantice, fiecare aveţi posibilitatea să verificaţi pe viu, în societate, familie sau grupul social în care activaţi, valabilitatea afirmaţiilor mele şi a măsurilor de apărare recomandate. Înainte de a trece la tratarea temei propuse, avertizez asupra a două tendinţe, la fel de periculoase: exagerarea dimensiunii şi formelor dc război psihologic, pe dc o pane, sau ignorarea lor totală, pe dc altă pane. Deci, după citirea cărţii, nu deveniţi nici panicard, văzând acţiuni de război psihologic în tot şi în toate, dar nici nu vă culcaţi pe-o ureche, spunându-vă că lupta psihologică e o invenţie a spionilor! Cea mai înţeleaptă atitudine ar fi să analizaţi atenţi evenimentele petrecute fn ţara noastră, în ultimii 15-20 de ani, trăgând concluziile corespunzătoare. Mai mult ca sigur, veţi deveni ceva mai vigilenţi, evitând manipularea, intoxicarea cu informaţii false, folosirea dumneavoastră pe post de masă de manevră sau presiune, pentru atingerea unor scopuri contrare intereselor româneşti. Ca orice altă formă de război, confruntarea psihologică cuprinde două laturi principale, agresiunea (atacul) şi apărarea. Mă voi strădui să le explic cât mai simplu, pe înţelesul majorităţii cititorilor. Desigur, doctorii în materie îmi vor critica opiniile şi modul de prezentare. Ca şi în alte ocazii, recomand profesioniştilor să critice dar să nu se limiteze la aceasta. Aştept din partea adevăraţilor experţi în război psihologic, măsuri clare, ferme, bine organizate şi bine executate pentru stoparea şi anihilarea acţiunilor agresiv-psihologicc întreprinse împotriva cetăţenilor români.



AGRESIUNEA PSIHOLOGICĂ
Ce aţi face dacă, în timp ce citiţi aceste rânduri, aţi auzi la radio că România a fost invadată de forţe militare străine? Ce aţi face dacă, privind pe fereastră, aţi constata că strada dumneavoastră e plină dc militari străini, purtând uniforme diferite de ale militarilor noştri, vorbind într-o limbă străină etc.? În mod sigur, majoritatea aţi simţi un sentiment de revoltă, o dorinţă sinceră de a pune mâna pe armă şi a participa la eliberarea teritoriului naţional. De ce aţi simţi acest impuls interior către acţiune? Simplu: patriotismul nu constituie monopolul unei categorii sociale sau profesionale, ci e o stare de spirit comună tuturor cetăţenilor. Unele persoane şi-1 exteriorizează mai des (şi mai tare!), altele îl păstrează în inimă, pentru momente cu adevărat grele, când este pusă în discuţie fiinţa statului, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a acestuia. Foarte puţini cetăţeni sunt indiferenţi de soarta naţiunii şi ţării lor. Am dreptate?
Să presupunem acum o situaţie mai puţin obişnuită: radioul anunţă că România a fost invadată de forţe străine nedetectabile prin organele de simţ (invizibile, imposibil de localizat prin auz sau alte organe de simţ). Care va fi reacţia dumneavoastră, a românilor adevăraţi, preocupaţi de soarta ţării şi naţiunii? Mai mult ca sigur, veţi simţi o nelinişte, o teamă aproape superstiţioasă, un soi de disperare... Cum să lupţi împotriva unui inamic invizibil? Pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie, studiaţi cu atenţie cele ce urmează! Fiţi siguri că veţi învăţa să descoperiţi inamicul aparent invizibil, să-i dejucaţi planurile, să vă apăraţi integritatea psihică proprie, precum şi moralul întregii naţiuni!
Agresiunea psihologică pare invizibilă pentru majoritatea populaţiei unui stat din următoarele cauze:

-se desfăşoară în ascuns, prin persoane care nu par deloc agresive şi nu atrag atenţia prin fapte ieşite din comun.

-folosesc "arme" fără zgomot, împrumutate din viaţa omului obişnuit: informaţia, cuvântul, imaginea.

-se grefează pe activităţi umane nevinovate, cum ar fi: informarea prin mijloace mass-media, asocierea cetăţenilor pentru atingerea unor scopuri comune etc.

-vizează atingerea unor scopuri greu de bănuit de neavizaţi. Deşi agresiunea psihologică e "invizibilă", ea nu este incognoscibilă sau atotputernică: fiecare om întreg la minte o poate descoperi şi neutraliza. Nu numai că poate dar şi trebuie s-o facă, de îndată ce devine conştient de existenţa ei. De ce această obligaţie? Deoarece acest tip dc agresiune urmăreşte distrugerea întregului sistem de cunoaştere obiectivă a realităţii dintr-o societate dată, în timp de pace. Mai avem nevoie de alt motiv? Ce s-ar întâmpla cu naţiunea căreia i-ar fi distrus integral sistemul de cunoaşere obiectivă a realităţii? Ar pluti în neant, s-ar prăbuşi psihic etc. Desigur, acţiunile de luptă psihologică aplicate până în prezent n-au reuşit să atingă astfel dc performanţe, n-au reuşit să producă alienare de masă dc lungă durată. Avem însă experienţa dureroasă a lui decembrie 1989, când o acţiune de luptă psihologică de mare amploare a produs confuzie şi violenţă în proporţii îngrijorătoare. Cine nu învaţă lecţiile istorici va suferi. Noi suferim pe plan economic, politic şi al relaţiilor interumane de pe urma agresiunii menţionate. Nu ştiu ce spun marii specialişti dar cu susţin că agresiunea psihologică este o formă specială de agresiune, compusă dintr-un şir de acţiuni de luptă psihologică, structurată într-un ansamblu unitar, vizând scopuri foarte precise. Acţiunile diversionist-psihologice sunt organizate, conduse şi controlate de către o naţiune sau grup de putere împotriva altei naţiuni sau grup. Cam seacă această definiţie, nu-i aşa? În plus, ca orice definiţie, păcătuieşte în două direcţii principale: e incompletă, adică nu poate acoperi totalitatea trăsăturilor definitorii ale fenomenului analizat şi cam aridă, cam greu de digerat de către persoanele mai puţin obişnuite cu abastractizările. Pentru a elimina aceste inconveniente voi prezenta cât mai multe exemple din viaţa noastră, ilustrând ideile teoretice.
Am înţeles, deci, că agresiunea psihologică e o formă de război îndreptată împotriva conştiinţelor omeneşti, dusă prin acţiuni succesive de luptă psihologică (atacuri parţiale), vizând atingerea unor obiective parţiale, cum ar fi: compromiterea unor lideri politici, impunerea în conştiinţa publică a unor agenţi inamici, legendaţi ca patrioţi, determinarea unor reacţii necontrolate conştient la anumite grupuri de persoane (manipularea lor către obiective stabilite de agresor) etc. Dacă însumăm toate acţiunile de luptă psihologică îndreptate împotriva unei naţiuni sau grup social, vom descoperi un fapt foarte interesant: de regulă, ele intră la perfecţie într-un soi de tipar care constituie planul de război psihologic. Din studiul unui astfel de plan, rezultă următoarele caracteristici:
1. acţiunile de luptă au o anumită cronologie logică. De exemplu, nu poţi dirija atenţia opiniei publice dintr-o ţară în direcţia dorită (acţiune subversivă), înainte de a infiltra un agent de influenţă într-o poziţie favorabilă (politică, presă etc.) sau înainte de a-ţi procura un mijloc eficace de manipulare a opiniei publice (un post de radio sau de televiziune, de exemplu). Concluzia: acţiunile de luptă se aplică cronologic, ca părţi ale planului de război psihologic, îndreptat împotriva unei ţinte precise (naţiune, grup politic, grup social, o anumită personalitate).
2. acţiunile de luptă psihologică se înlănţuie şi completează reciproc, potrivit planului de agresiune psihologică. De exemplu, în decembrie 1989, lozinca securişti-terorişti, aparent spontană şi justificată, a avut un efect electrizant asupra multor persoane. în realitate, ea n-a avut nici suport real-concret, nici n-a fost spontană. Ea a fost pregătită pe îndelete, ani în şir, prin acţiuni diversioniste variate: zvonuri, bancuri, ştiri false ori exagerate, lansate prin posturile de radio şi televiziune controlate de unele servicii de spionaj străine etc. Pe această cale, falsa axiomă menţionată mai sus a devenit "adevăr" în minţile unor persoane, manipulându-le împotriva serviciului secret naţional. În aceasta constă perversitatea extremă a manipulării: nu invită la cugetare, la judecată raţională şi sănătoasă, ci, la acţiune, sub impulsul unui stimul (cuvânt, imagine, slogan). E ceva dezumanizat, robotizant. S-o spun direct sau să n-o spun? Chiar dacă unii vă veţi supăra pe mine, vă spun adevărul: acţiunea de manipulare psihologică are la bază reflexul condiţionat dc tip pavlovian, în care cel manipulat se comportă exact ca un căţeluş supus experimentului. Astfel, la apariţia factorului excitator (stimulului), a cuvântului semnal lansat de agresor, individul în cauză îşi suspendă conştiinţa (gândirea logică), acţionând involuntar, în direcţia indicată de manipulator. Am studiat multe materiale sovietice pentru a înţelege acest adevăr: dezinformatorii sovietici şi-au fundamentat acţiunile de luptă psihologică pe reflexul condiţionat, studiat de Pavlov la diferite animale negânditoare. Ştiu că unora le vine să crape de ruşine când îşi amintesc că s-au purtat exact ca nişte animale supuse experimentului de laborator.
3. acţiunile de luptă din cadrul unui război psihologic vizează exclusiv forţa umană (oamenii), neglijând total mijloacele materiale. Ele îşi propun să slăbească, înrobească sau distrugă partea din om care îl deosebeşte de animale: conştiinţa şi voinţa, discernământul. Pentru a-şi atinge scopul, agresorii apelează la latura afectiv-pasională şi inconştientă a omului, cunoscând următoarea regulă psihologică: multe din acţiunile oamenilor obişnuiţi nu au fundamentare raţional-logică, ci intuitivă, inconştientă, afectiv-emoţională. Nu mă credeţi? Vă rog să vă întrebaţi şi să răspundeţi sincer pe ce bază aţi luat cele mai importante decizii ale vieţii dumneavoastră!
4. planul de agresiune psihologică împotriva unei naţiuni poate fi eşalonat pe zeci de ani, împărţit într-o multitudine de acţiuni succesive de luptă psihologică care, pentru neavizaţi, nu par a avea legătură între ele. Astfel, inamicul poate înainta pas cu pas, prin măsuri şi succese mici, neobservabile de populaţie, până la atingerea scopului principal: subordonarea integrală a naţiunii ţintă. Contraspionii deosebesc ţintele după criteriul mărimii, împărţindu-le în ţinte puncturale (mici) formate din indivizi izolaţi dar importanţi (lideri politici, specialişti, oameni de ştiinţă sau grupe mici de oameni) şi ţinte generale, de mărimea unei naţiuni sau grup de naţiuni. în ultima instanţă, fiecare cetăţean devine ţintă, fapt ce ne îndeamnă nu numai la meditaţie, ci, mai ales, la acţiune concretă pentru anihilarea acţiunilor de luptă psihologică. Cu alte cuvinte, fiecare cetăţean e interesat şi dator să-şi apere libertatea de conştiinţă şi voinţă, apărând prin asta sănătatea psihică şi morală a întregii naţiuni. În caz de război psihologic generalizat, profesioniştii nu pot apăra naţiunea; dacă nu sunt sprijiniţi de fiecare cetăţean. în concret, moralul unei naţiuni nu depinde de un număr restrâns de experţi, ci de însuşirea de către fiecare cetăţean a metodelor de apărare împotriva agresiunii psihologice.

Forme de manifestare ale agresiunii psihologice
1. Prima şi cea mai directă formă de agresiune psihologică e ameninţarea directă sau insinuată. Sistemul nostru de drept incriminează faptele de ameninţare şi tortură psihică în cazuri particulare dar nu şi pentru situaţiile specifice războiului psihologic. Funcţie de mărimea ţintei vizate, ameninţarea poate îmbrăca diferite forme, ca de exemplu:
- acţiuni de intimidare a unei persoane (lider politic, funcţionar de stat, contestatar etc.), în scopul determinării acesteia să se comporte cum doreşte agresorul. De pildă, după unele ameninţări directe sau voalate, unii martori ai anumitor evenimente s-au retras în tăcere, au părăsit ţara sau şi-au schimbat depoziţiile. Reacţiile unor lideri politici ameninţaţi vă sunt cunoscute din presă: unii au protestat, alţii au denunţat presiunile exercitate, nu puţini au tăcut, semn că aţiunile de ameninţare-intimidare şi-au atins scopul. Cine sunt autorii unor astfel de acţiuni? Pentru fiecare acţiune în parte, vom găsi un autor, însă, prin studierea relaţiilor dintre ei, s-ar putea să-l descoperim pe cel care îi conduce. Mai precis, pe cei care conduc, căci România constituie un teren de confruntare între mai multe puteri străine şi locale.
- acţiuni de intimidare a unui grup social legal constituit, care desfăşoară o activitate utilă (politică, morală, cultural-cducativă, civic-cetăţenească etc). Nu-i nevoie să priviţi prea mult în trecut: în ultimii cinci ani, România a fost teatrul unor astfel de acţiuni, aparent spontane, vizând intimidarea şi alinierea la o linie politică prestabilită a unor organizaţii şi asociaţii. Formele de intimidare au fost diverse: filarea pe faţă (ca la terorişti), ameninţarea prin viu grai, distrugerea sediilor ori a mijloacelor specifice activităţii lor (mijloace de comunicaţie, aparataură de scris şi reproducere documente etc.) sechestrarea sau "altoirea" liderilor etc. în aparenţă, autorii au fost în totalitate cetăţeni români, simpatizanţi ai F.S.N. S-ar putea să nu fie chiar aşa. S-ar putea ca printre autori să fi fost şi agenţi de influenţă ai unor puteri străine, interesate în menţinerea unei stări de tensiune şi haos în ţara noastră. Din păcate, în decembrie 1989, organele specializate în depistarea şi contracararea unor astfel de acţiuni au fost distruse în mare parte. Până la formarea unei noi elite de cadre specializate în război psihologic, vom bâjbâi între bănuieli şi incertitudini.
- ameninţarea în scop dc mtimidare a unei naţiuni este o realitate a zilelor noastre. Cazul Ceceniei, iniţial ameninţată, ulterior agresată de forţele armate ruse, nu este singular. Majoritatea naţiunilor mici simt ameninţarea directă sau insinuată. România nu face excepţie de la regulă. E trist şi revoltător că ţara noastră e ameninţată cu ajutorul unor cetăţeni români dispuşi să colaboreze cu unele puteri străine, în schimbul unei iluzorii autonomii. Ştiţi despre cine e vorba: unele persoane din rândul minorităţii maghiarofone. Cine sunt puterile care joacă rolul de "frate mai mare" al acestei minorităţi? Pe unele le ştim, pe altele le bănuim numai. Oricum, viitorul va clarifica deplin această problemă.

2. A doua formă de agresiune psihologică, mult mai perversă decât prima, ar putea fi denumită intoxicare sau confuzionare informativă. Ea nu atinge dimensiunile unei dezinformări-manipulări, deoarece nu determină adoptarea unor conduite prescrise de dezinformator-manipulator. Chiar dacă nu atinge gradul de periculozitate al unei acţiuni de dezinformare-manipulare, intoxicarea cu date false e foarte periculoasă pentru sănătatea individului şi naţiunii ţintă. În ce constă această formă de agresiune şi pe ce îşi bazează efectele? Psihologii şi sociologii au muncit mult până ce au găsit răspuns la această întrebare. Normal, au pornit de la psihologia individului şi au trecut la psihologia grupului dc diferite forme şi mărimi: partide, asociaţii, naţiuni. Pentru a înţelege corect mecanismul intoxicării informative, trebuie să cunoaştem câteva noţiuni de psihologie umană. Sper să nu vă plictisea prea mult cu ele.
Din punct de vedere psihologic, fiecare sunteţi o personalitate distinctă, o sinteză bio-psiho-socială a unor însuşiri moştenite (aptitudini, tip de temperament şi afectivitate), modelate prin învăţarea socială, sub influenţa căreia vi se formează caracterul. Până la vârsta pe care o aveţi, v-aţi creat anumite axe de rezistenţă personală, anumite credinţe şi deprinderi, anumite concepţii cu privire la realitatea obiectivă în care trăiţi. Drept urmare, ori de câte ori apare un fenomen nou, îl judecaţi prin prisma propriei personalităţi, taxăndu-l ca adevăr sau ficţiune, bun sau rău etc... Aceasta înseamnă că sunteţi o persoană stabilă, sigură, aptă să ia decizii corecte în problemele ridicate de viaţă, capabilă să-şi planifice conştient activitatea, funcţie de interesele proprii şi de reglementările moral-juridice din societate.
Ce-şi propune intoxicatorul? De regulă, el porneşte de la o constatare foarte veche, utilizată încă de sofiştii greci: nu trebuie neapărat să spui adevărul pentru a convinge, deoarece noţiunea de adevăr e relativă şi definită în mod diferit. Intoxicatorul îşi propune nici mai mult nici mai puţin decât să vă zdruncine axele de rezistenţă ale personalităţii, să nege posibilitatea cunoaşterii obiective, să impună o "realitate" construită de el; din iluzii, ficţiuni, fabulaţii. Cu alte cuvinte, intoxicatorul îşi propune să vă zdruncine toate credinţele şi axele de tărie, semănând îndoiala, confuzia, neîncrederea şi alte sentimente generatoare de slăbiciune. După cum ştiţi, realitatea obiectivă este formată din toate fiinţele, fenomenele şi obiectele lumii înconjurătoare, care există independent de conştiinţa noastră şi de ideologiile filozofice, politice, religioase. Ea poate fi cunoscută direct, prin organele de simţ, dar şi indirect, cu ajutorul conştiinţei, raţiunii. Nu vă grăbiţi să mă taxaţi în nici un fel pentru definiţia de mai sus, deoarece e preluată după autorul francez menţionat (H.P. Cathala), un anti-marxist convins. De altfel, şi constatarea faptului că intoxicatorii au reînviat galeria monştrilor medievali (vampiri, vrăjitori etc.) pentru a otrăvi şi deruta populaţia planetei aparţine aceluiaşi autor. A facut-o în 1986, când România nu se confrunta încă cu avalanşa de misticism şi intoxicare informativă. Nu prea l-am crezut atunci. S-ar cuveni să-1 credem acum, când am devenit ţinte ale intoxicării.
Ce fel de informaţii foloseşte intoxicatorul? Depinde de ţinta vizată şi de condiţiile în care o atacă. Arsenalul său cuprinde informaţii politice trucate, soluţii economice care n-au dat rezultat nicăieri, informaţii "trăsnet", apte a penetra conştientul şi inconştientul publicului cititor avid de senzaţional. Cunoaşteţi destule informaţii de acest tip: paranormale, ozenistice, mistico-religioase, supranaturale etc. Ele vă invadează din toate părţile, prin viu grai, scris (ziare, reviste, cărţi), imagini filme ori televiziune. Toate, absolut toate, tind să vă rupă de Universul real în care trăiţi, pentru a vă lansa într-o lume a iluziilor şi viselor.
Care este efectul bombardamentului informaţional-intoxicator? Psihologii au stabilit următoarele efecte clare, mai ales la persoanele uşor sugestionabilc:
- reducerea discernământului general, politic, juridic, profesonal.
- reducerea capacităţii de analiză şi sinteză, a capacităţii dc diferenţiere între real şi imaginar (fictiv, iluzoriu)!
- confuzii psihice, reducerea încrederii în forţele proprii şi ale semenilor, reducerea speranţei şi optimismului.
- reducerea capacităţii de a lua hotărâri (decizii) rapide şi corecte, necesare bunei desfăşurări a vieţii personale sau sociale.
- reducerea eficienţei activităţii profesionale, familiale şi sociale.
Din analiza celor câteva efecte enumerate mai sus, rezultă scopul intoxicatorilor: Încetinirea sau stagnarea activităţii personale şi sociale, oprirea evoluţiei fireşti a cetăţeanului şi societăţii. Nu exagerez deloc. Priviţi în jurul dumneavoastră şi observaţi cine a făcut ceva, cine a obţinut succese în ultimii cinci ani: cei care n-au acordat nici un fel de atenţie informaţiilor toxice, ci au pornit într-o direcţie clară, concretă dc activitate! Analizaţi situaţia unor "intoxicaţi" cunoscuţi de dumneavoastră şi veţi înţelege că nu avem de a face cu fenomene întâmplătoare ori divine! Dumnezeu nu scrie reviste, nu face filme, nu vorbeşte la televizor, nu răspândeşte informaţii false, contrare realităţii! Acum înţelegeţi de ce am scris cărţile din seria succesului? De ce v-am îndemnat să gândiţi, să analizaţi, să despărţiţi realul de fantastic? Înţelegeţi de ce am pornit de la un fantastic uşor de identificat, mergând încet, încet, către realism? Dacă aş fi încercat să vă spun aceste lucruri în urmă cu trei ani, câţi dintre dumneavoastră m-ar fi ascultat? Pilula amară se drajefiază pentru a fi înghiţită... Numai pilula amară vă poate apăra de intoxicarea informativă, de regres şi stagnare. Sper să înţelegeţi corect ce vreau să spun.
Ei, acum e acum! O întrebare delicată: Liderii politici sunt feriţi de intoxicare informativă? Logic, orice conducător conduce numai pe bază de informaţii exacte. Asta o ştiau până şi oameni din urmă cu 2500 de ani. Dacă veţi studia ARTA RĂZBOIULUI de Sun-Ţî (Sun Tzu, într-o variantă mai nouă), veţi găsi constatarea că informaţiile nu provin de la spirite sau divinităţi, nu pot fi obţinute prin analogie cu alte fapte similare şi nici din calcule, ci numai de la oamenii care le cunosc foarte bine. Deciziile de orice fel (politice, economice, sociale, culturale etc.) se pot lua numai pe baza unor informaţii exacte, complete şi actuale. Orice abatere de la regulă înseamnă decizie nefundamentată şi produce efecte negative în domeniul de aplicare. Cum şi-a fundamentat Ceauşescu unele decizii, cunoaştem. Minciuna devenită politică de stat şi mijloc de compromitere sau confuzionare a populaţiei ne-a costat destul de mult (dar şi pe dânsul l-a costat viaţa). Cine şi de ce a minţit în "epoca de aur" e o problemă închisă, datorită marii complicităţi la minciună. În orice caz, serviciile secrete din perioada respectivă au cules, verificat, analizat, sintetizat şi prezentat informaţii reale, exacte, corecte, oportune, cu privire la situaţia economică, politică şi social-morală a populaţiei. Unele dintre ele au fost expuse la televiziune, în zilele lui decembrie 1989, pentru a demonstra că dictatorul cunoştea situaţia reală dar nu lua măsurile ce se impuneau logic. Ulterior, astfel de informaţii n-au mai fost prezentate, din simplu motiv că disculpau Securitatea şi acuzau personalităţi politice care iniţiaseră şi aplicaseră planul de intoxicare informativă a fostului conducător.
Câţi dintre liderii politici români actuali au fost intoxicaţi parţial cu informaţii de natură a-i compromite, a le scădea prestigiul şi audienţa la mase, a-i face ridicoli sau nesuferiţi? Câţi s-au intoxicat singuri, înlocuind informaţiile pe baza cărora trebuiau să-şi ia deciziile politice cu propriile vise şi iluzii? Cazul nostalgicilor monarhişti e mai mult decât edificator. Românii au un proverb cam vulgar dar care ilustrează foarte bine situaţia acestora: A te p...a împotriva vântului. Acţiunile de intoxicare informativă din cadrul marii manipulări a lui decembrie 1989 sunt edificatoare. De exemplu, cu mare greutate, domnul Ion Iliescu a recunoscut unele greşeli de apreciere a situaţiei operative în care a evoluat în primele zile (22-30 decembrie 1989). Eu consider că nu a fost vorba de greşeli, ci de intoxicări, adică de acţiuni planificate pentru a face rău calculat, prin "doparea" liderului cu informaţii false. Cum raţionez pentru a susţine această ipoteză? La acea dată, Ion Iliescu era iniţiat în conducerea politico-economică dar nu cunoştea subtilităţile activităţilor informative. Mai mult, fiind urmărit de Securitate o anumită perioadă de timp, avea o aversiune la adresa acestui organ, aversiune pe care se putea grefa o intoxicare. Aproape sigur, comunicatul acuzator la adresa Securităţii, citit de dânsul, în noaptea zilei de 22 decembrie 1989, s-a bazat pe informaţii furnizate de persoane interesate în anihilarea şi distrugerea serviciilor secrete ale României. I-am spus acest lucru direct, la întâlnirea din 1993, cerând pedepsirea intoxicatorilor Militaru, Brucan şi altora, necunoscuţi mie. N-am renunţat la această cerere. Legea trebuie aplicată faţă de toţi cei care au determinat escaladarea violenţei şi vărsarea de sânge nevinovat O dată şi o dată, justiţia îşi va spune cuvântul. Sper că destul de curând.
3. Cea mai perversă formă de război psihologic o constituie dezinformarea şi manipularea. Pentru a ilustra periculozitatea extremă a acesteia, H.P. Cathala a folosit o metaforă foarte grăitoare: De ce să nu te substitui zeilor, pentru a-l înebuni pe cel pe care vrei să-l pierzi? Poate că n-aş fi reţinut această formulare dacă, în memoria mea, n-ar fi sclipit o zicală mult vehiculată după 1989: Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mai întâi minţile. Zicala a fost pusă în circulaţie la adresa lui Ceauşescu, sugerând că l-ar fi lovit pedeapsa divină. Pe măsură ce înaintăm în descâlcirea evenimentelor ciudate din ultimii ani de "domnie" ai "împuşcatului", înţelegem că în evoluţia acestuia n-a intervenit divinitatea, ci oameni rău intenţionaţi, care l-au dezinformat şi deturnat de la modelul românesc de simţire şi conducere. Logic, Dumnezeu nu luptă împotriva oamenilor, nu se ocupă cu schilodirea şi distrugerea lor. Cine încearcă să se substituie zeilor şi să croiască soarta omenirii, a liderilor naţionali în primul rând, de pe poziţii de divinitate? Un singur răspuns posibil: dezinformatorii manipulatori denumiţi de mine bubuli. Acţiunea lor are o anumită motivaţie şi anumite scopuri. Să încercăm să le înţelegem!
Civilizaţia modernă îşi datorează marile realizări cunoaşterii şi folosirii realităţii obiective. Europa, urmată de America de Nord şi, ulterior, de Japonia, au constituit leagănele de cristalizare ale ştiinţelor şi tehnicii, ale pragmatismului economic şi social, ale organizării şi desfăşurării întregii vieţi sociale pe bază de raţiune, logică, libertate de conştiinţă şi voinţă, pe norme juridice relativ echitabile, elaborate de oameni cu viziune modernă asupra dezvoltării. Evoluţia pozitivă a civilizaţiilor menţionate nu s-a făcut liniar, nici fără luptă. E suficient să răsfoieşti istoria marilor descoperiri ştiinţifice din ultimele cinci-şase secole pentru a înţelege că fiecare succes al raţiunii, logicii şi bunului simţ a fost plătit cu vieţi omeneşti. Cine s-a împotrivit şi se împotriveşte dezvoltării normale a omenirii? Dumnezeu? Excluşi Creatorul a dotat omul cu conştiinţă, voinţă, posibilităţi de cunoaştere raţională (gândire, inteligenţă etc.) tocmai în scopul evoluţiei acestuia către un anumit stadiu de dezvoltare, către un anumit nivel de civilizaţie. Cine este atunci vinovat de frânele puse dezvoltării normale a omenirii? Un singur răspuns posibil: cei care au încercat să se substituie zeilor, să menţină omenirea în ignoranţă şi fanatism, s-o înspăimânte şi manipuleze către direcţia descendentă. Eu i-am poreclit bubuli, alţi scriitori i-au etichetat în alte moduri. Indiferent dacă recunoaştem sau nu existenţa lor, ei există şi acţionează pervers, pentru frânarea progresului omenirii, pentru negarea realităţii obiective şi a posibilităţilor de cunoaştere a acesteia. Una dintre cele mai puternice arme de luptă folosite de ei este dezinformarea şi manipularea.
Ce înseamnă dezinformare? Simpla minciună facilă şi, uneori utilă, nu poate fi categorisită dezinformare. Copilul minte pentru a-şi ascunde isprăvile sau pentru a se sustrage de la pedepse. în aceste cazuri, e vorba de minciuni utile şi relativ nevinovate. Deformarea informaţiilor referitoare la realitate nu are scop duşmănos şi e determinată de instinctul de apărare. Poeţii şi scriitorii plăsmuiesc cu ajutorul imaginaţiei (fanteziei) tot soiul de minciuni frumoase, cu care ne încântă spiritul, ne dau lecţii moralizatoare (indirecte), ne educă gustul pentru frumos, pentru înalte sentimente etc. Unele dintre aceste "minciuni artistice" sunt transpuse în piese de teatru sau filme, încântându-ne nu numai auzul, ci şi privirea. Fără voia noastră, suferim alături de eroii pozitivi, ne revoltăm împotriva eroilor negativi, "trăim" acţiunea romanelor, pieselor de teatru, filmelor. Desigur, dacă cineva ne-ar întreba direct, am recunoaşte faptul că suntem conştienţi de ficţiune dar... Aici intervine un dar anume. Aici e zona slabă, în care acţionează dezinformatorii şi manipulatorii. Care e explicaţia ştiinţifică? Simplu: o mare parte din actele de conduită şi stările de spirit ale oamenilor nu sunt determinate conştient şi raţional, ci inconştient, afectiv-emoţional. Aşa se face că unele persoane plâng la filme, teatru sau la citirea unor cărţi, deşi cunosc că e vorba de o ficţiune, de "minciuni frumoase". Pentru scurt timp (câteva scene din film sau piesa de teatru) respectivele persoane suspendă controlul conştiinţei şi se lasă în voia sentimentelor şi afectelor, descărcându-şi prea plinul emotiv. Până aici, nimic rău, torni e perfect omenesc.
Când şi unde intervine răul, dezinformarea şi manipularea? În momentul în care manipulatorul îşi propune să folosească cuvinte şi imagini "vrăjite" pentru a schimba atitudinea şi comportarea dumneavoastră în direcţia dorită de el, adică să vă subjuge psihic. Vă daţi seama că manipulatorul nu foloseşte nici un fel de vrăji sau puteri supranaturale, ci cunoştinţe profunde de psihologie individuală şi colectivă (sociologic). Primele acţiuni dezinformative au plecat dc la cunoaşterea reflexului condiţionat de tip pavlovian. De la Pavlov şi până în prezent, însă, psihologia a evoluat mult în cunoaşterea psihicului omenesc. În mod normal ar trebui să ne bucurăm de acest lucru: e o realizare, un progres al omului. Ne-am şi bucura dacă anumite persoane n-ar fi folosit descoperirile în scop rău, în scopul dominării psihice şi manipulării neobservate a unor indivizi, grupuri sau naţiuni. Când realizezi câte din marile descoperiri utile omului sunt folosite împotriva sa, începi să şovăi, să te întrebi: Nu era mai bine dacă oamenii nu descopereau dinamita, energia nucleară, curentul electric etc.? Nu era mai bine dacă oamenii n-ar fi cunoscut modul de organizare şi funcţionare al psihicului omenesc? Astfel de şovăieli n-au ce căuta în viaţa noastră. Orice nouă descoperire folositoare a însemnat un progres. Faptul că unele persoane au înţeles să folosească noutăţile ştiinţei împotriva oamenilor nu scade cu nimic valoarea lor pozitivă. Soluţia e cât se poate de evidentă: îngrădirea până la totala interzicere a posibilităţilor de folosire a invenţiilor şi descoperirilor în scop rău, anti-uman. "

- fragment expus pe forumul http://forum.drumulinvingatorilor.ro/
Preluat din cartea "Intoarcerea lui Zamolxe", ( Octogon 13 ), Pavel Corut

Realitatea este in noi sau in afara nostra?

Suntem bombardati in fiecare secunda de miliarde de informatii percepute prin intermediul organelor de simt si prelucrate de catre creier. Creierul nostru proceseaza 400 miliarde biti de informatie din care noi suntem constienti de numai 2000. Datorita modului de alcatuire al creierului nostru noi vedem numai imaginile pe care credem ca sunt posibile, reaitatea noastra fiind compusa din rezonanta dintre undele existente in observator si undele obiectului de observat.Percem intotdeauna ceva numai dupa ce s-a facut reflexia in memorie unde cautam obiectul perceput sau fragmente asemanatoare. Ce se intampla atunci cand in memorie nu gasim reflectat nimic din ceea ce percem? Suntem constransi , practic, de informatiile receptate de creierul uman prin organele de simt care au fost conditionate prin educatie sa perceapa numai anumite tipuri de informatii. In jurul nostru eu cred ca exista mult mai multa informatie careia nu-i gasim reflectarea in creier, nefiind, deci, constienti de existenta ei, cu toate ca ea exista. Si daca exista persoane care percep aceasta informatie, si ne vorbesc despre existenta ei noi o catalogam ca fiind ireala, fabulatie ....
Facem numai lucrurile pe care am fost conditionati sa le facem, lucrurile care au ramas amprentate in constiinta noastra ca fiind reale. Tot ceea ce se abate de la ceea ce am acceptat ca este drept realitate intra in categoria basmului. De fapt, eu cred ca nu numai creierul nostru este depozitarul tuturor informatiilor care creaza realitatea ci si fiecare celula a corpului nostru.
Atunci cand ne gandim la lucrurile care ne inconjoara facem ca realitatea sa fie mai reala decat este. Acesta este punctul in care noi realizam blocajul. Luam ca realitatea concreta numai ceea ce percepem, ceea ce este concret in fata noastra. Credem ca ceea ce consideram ca fiind real nu putem schimba.
Dar este aceasta realitate singura mea posibilitate? Cum o pot schimba? Cum o pot modifica? Daca eu, acum, gandesc la posibilitatea schimbarii realitatii din jurul meu inseamna ca am si facut o modificare. Am renuntat la vechiul tipar de gandire conform caruia eu nu am nicio functie in cadrul realitatii, o iau asa cum este. Eu acum deja am luat hotararea de a schimba realitatea, am luat hotararea de a-mi fauri propria mea realitate, chiar daca ar fi sa schimb numai un infim procent din ceea ce aveam. Nu ma mai incadrez in tipare, nu mai iau drept real ceea ce au perceput si au definit altii inaintea mea.

Ornamente din hartie

Decoratiuni pentru Craciun

Afaceri on-line

1. Web design - creati web-siteuri in mod profesional , pentru altii care nu stiu acest lucru.
2. Serviciu de sondarea opiniei publice on-line. Va plac sondajele de opinie publica si aveti si cunostiinte despte alcatuirea lor. Atunci creati un sit web cu serviciu online de sondare.
3. Magazin on-line cu produse anti-imbatranire. Daca ai cunostinte in domeniul produselor anti-imbatranire poti crea un magazin virtual cu toata gama de produse cunoscute de tine dar si cu articole cu sfaturi pentru mentinerea tineretii...vesnice.
4. Director web pentru comertul on-line. Faceti o compilatie globala cu toate site-urile de comert online.
5. Creeati un site cu prezentarea tuturor persoanelor care ofera consultanta pentru succesul afacerilor.
6. Site-ul burselor studentesti de pe tot globul. Fiecarui student ii ia foarte mult timp de a cauta bursele oferite de diverse institutii. Un site care sa cuprinda toate bursele care se acorda de-a lungul unui an este mai mult decat bine venit.
7. Cercetator de date pe internet. Daca petreci mult timp pe internet, multi oameni de afaceri te-ar plati daca ai face o cercetare pentru ei , legata de un anumit subiect. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa cauti in toate sursele posibile articole despte subiectul dat. Deci..
8. Explica si altora cum se face... Daca esti cunoscatorul unei anumite meserii poti face tutoriel on-line cu diverse reparatii pe care oricine le poate face in propria gospodarie. Nu iti trebuie decat o camera de filmat si explicatiile de rigoare.
9. Director web cu oportunitati de franchise si licente.
10.Slabeste cu mine. site web cu diete, retete de slabire, exercitii fizice, tehnici de masaj, produse de slabit.... toate pentru scaderea in greutate. Toate acestea trebuie sa fie aplicabile la domiciliu.

Ornament pentru brad

1. Ornament pentru brad din hartie

Luati o foaie de hartie in forma de patrat. Indoiti-o pe diagonala. Mai indoiti-o inca o data asa cum arata imaginea de mai sus.

Taiati benzi verticale pana la jumatatea triunghiului, pe ambele parti.

Desfaceti cu atentie triunghiul obtinand din nou un patrat.

Incepeti sa lipiti varfurile triunghiurilor formate, de o parte si de cealalta a axului patratului.

Ceea ce va iesi va arata asa...

Puteti lipi cinci bucati de acest fel si sa rezulte o stea in cinci colturi la fel ca aici...

Decoratiuni pentru Craciun

1. Fulgi de zapada din hartie

Luati o foaie de hartie de culoare alba, indoiti-o ca pe un evantai astfel incat sa devina lata cam de 2 cm.
Fiecare capat al benzii de hartie va deveni exteriorul fulfului, astfel incat taiati-i marginile rotunjit.
Taie doua triunghiuri mici in mijlocul hartiei.Aici va fi mijlocul fulfului de zapada.
Taiati diverse forme pe cele doua benzi, acestea fiind decoratiunile fulgului. Desfaceti benzile si uniti cele doua capete lipindu-le cu banda scoth. La unul dintre capete lipiti si o sgoara aurie, ca sistem de agatare in brad.


2.Globulete din hartie
Luati o coala A4. Taiati 6 benzi subtiri din ea,( pe latime).


Faceti o bucla dintr-o banda ( lipiti-o cu adeziv).Restul benzilor vor fi tesute in forma de stea, astfel incat sa fie una peste cealalata , in functie de vecinii sai.Peste ele asezati bucla pe care ati lipit-o.

                                                                           

Treceti benzile prin inel, in functie de vecinii lor.  Le impletiti prin inel.                                                                                

Lipiti capetele aceleiasi benzi. Va fi mai complicat sa gasiti din impletitura ambele capete dar sunt convinsa ca veti reusi. Succes!